Video Peştera Gheţarul de la Scărişoara, ideală pentru turişti în zilele toride: "Este ceva unic, foarte rar; parcă nu ai fi în România"
Răcoare sau mai bine zis frig de-a binelea găsesc şi turiştii care vizitează peştera Gheţarul de la Scărişoara. Aici, la 40 de metri adâncime, diferenţa de temperatură este de nu mai puţin de 30 de grade. Practic turiştii se simt în mijlocul verii ca şi cum ar păşi într-un frigider natural. Aşa că dacă vă propuneţi să vizitaţi cel mai mare gheţar subteran din ţară, nu uitaţi să vă luaţi geaca de iarnă.
În aceste vremuri când afară temperaturile depăşesc frecvent 30 de grade celsius, o vizită în peştera Gheţarul de la Scărişoara este ideală. Aici temperatura este de aproape zero grade.
Cristian Ciubotărescu, speolog: Avem o cronologie a modificărilor climatice care au existat în zonă în ultimii 10.500 de ani, conservată în acest bloc de gheată. Cred că este interesant pt turiști faptul că în mijlocul unei veri cu o căldură toridă la exterior de peste 30 de grade pot găsi în acest spațiu formațiuni de gheață care se conservă inclusiv pe perioada verii.
Peste 600 de turişti coboară zilnic în subteran pentru a vizita gheţarul
Turist: Ne bucurăm că am ajuns în aceste locuri. Este minunată, e frumos, ne bucurăm de gheţari, de ce am găsit aici, nu găsim tot timpul.
- 15 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- 15 februarie, Sfântul Apostol Onisim. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
- Evenimente în Bucureşti, în weekendul 15-16 februarie. Ce nu trebuie să ratezi
- Antrenează-ți creierul ca un campion: Cursurile Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, Sesiunea...
- 14 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
Copil: Mi se pare foarte interesant deoarece gheață asta s-a păstrat întreagă de o gramda de ani. Este foarte interesant pentru că se coboară foarte mult de unde este cald şi este un contrast foarte evident.
De curând au fost schimbate şi scările care fac posibil accesul în peşteră astfel că turiştii pot ajunge mult mai uşor la gheţar. Pentru cei mai în vârstă, călătoria a fost însă o adevărată aventură.
Turistă: Am rezistat eroic la 260 de scări, iar acum mai mult de a buşelea. A meritat!
Reporter: Ce te a impresionat cel mai mult?
Turistă: Scările, deci cum arată, cu verdeaţă peste tot, parcă nu ai fi în România!
Peştera Scărişoara adăposteşte aproximativ 80 de mii de metri cubi de geaţă, iar cel mai vechi gheţar are venerabila vârstă de 4 mii de ani. Turişti vin din toate zonele ţării, însă şi străinii sunt curioşi să vadă minunea naturii.
Copil: Mi-a plăcut mult zona numită Biserica, acolo un preot predică celorlalţi, care se adună în jurul lui. Degetele încă îmi sunt un pic îngheţate.
Turistă: Este ceva unic, sincer, ceva foarte rar, cu siguranţă foarte multă lume nu ajunge aici.
Peştera Scărişoara, ascunsă în Munţii Apuseni, a fost redeschisă pentru vizitatori de la începutul acestei luni, iar un bilet de intrare costă 13 lei pentru adulţi şi 10 lei pentru elevi sau studenţi.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰