Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Plăcuţele stradale din Miercurea Ciuc, tăiate pentru a respecta legea. Numele românesc al străzii, deasupra celui maghiar

Ce faci când trebuie să schimbi plăcuţele bilingve dar nu ai bani? Le tai în jumătate pe cele vechi şi le remontezi. Aşa au procedat autorităţile din Miercurea Ciuc, care au găsit cea mai la îndemână soluţie să intre intre în legalitate.

de Claudiu Loghin

la 18.01.2022 , 20:04

Multe dintre zidurile şi gardurile din Miercurea Ciuc păstrează conturul vechilor plăcuțe bilingve din oraş. Tablele cu numele străzilor, în limbile maghiară şi română, au fost demontate şi tăiate pe jumătate, iar bucăţile au fost puse la loc, cu numele românesc deasupra celui maghiar. 

Localnici: După părerea, nu arată bine. După părerea mea, arăta mai bine cum era mai lung, adică nu văd rostul, de ce este așa

Să spunem că se putea și mai frumos, dar... 

Vezi și

Din punctul meu de vedere sunt foarte bune așa.

Pe acelaşi subiect

Plăcuţele stradale, reinventate

Claudiu Loghin, reporter Observator: În iunie 2020, sentința a rămas definitivă. Autoritatea locală a fost obligată de instanța de judecată să înlocuiască vechile plăcuțe, scrise pe lung, cu plăcuțe noi, în care denumirea în limba română să fie deasupra celei în limba maghiară. Soluția găsită a fost demontarea vechilor plăcuțe, tăierea lor la jumătate și montarea celor două bucăți una peste alta.

Oficialii Primăriei recunosc faptul că plăcuțele tăiate strică peisajul urbei şi spun că vor să imprime unele noi, conforme cu decizia judecătorilor. 

Korodi Attila, primar Miercurea Ciuc: În februarie, se adoptă bugetul local. După aceea, încep din nou procedura de achiziție, pentru că vorbim de un volum foarte mare. Nu mai putem aborda punctual, efectiv. Majoritatea străzilor trebuie să fie inscripționate corect. Designul este deja făcut, cu noua stemă, așa că suntem pe linie. Dar așa cum arată, aspectul actual este groaznic. 

Edilul spune că plăcuțele stradale actuale vor dispărea din Miercurea Ciuc până la începutul verii. 

Claudiu Loghin Like

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri sociale » Plăcuţele stradale din Miercurea Ciuc, tăiate pentru a respecta legea. Numele românesc al străzii, deasupra celui maghiar