Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Poliţia de Frontieră anunţă ÎNĂSPRIREA controalelor făcute la graniţe! De când va fi pusă în aplicare decizia

Poliţia de Frontieră anunţă, duminică, înăsprirea controalelor la graniţe, începând cu 7 aprilie, când intră în vigoare Regulamentul de modificare a Codului Frontierelor Schengen, adoptat de Parlamentul European şi Consiliul Europei, avertizând că se prefigurează creşterea timpilor de aşteptare pentru efectuarea formalităţilor.

de Redactia Observator

la 02.04.2017 , 11:29

Poliţia de Frontieră anunţă, duminică, înăsprirea controalelor la graniţe, începând cu 7 aprilie, când intră în vigoare Regulamentul de modificare a Codului Frontierelor Schengen, adoptat de Parlamentul European şi Consiliul Europei, avertizând că se prefigurează creşterea timpilor de aşteptare pentru efectuarea formalităţilor.

"Ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen (Regulamentul 399/2016), adoptat de către Parlamentul European şi Consiliul Europei, autorităţile de control la frontieră din statele Uniunii Europene, inclusiv Poliţia de Frontieră Română, vor efectua, începând cu data de 7 aprilie a.c., verificări sistematice la intrarea şi ieşirea de pe teritoriul statelor membre", precizează reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.

Astfel, vor fi verificate documentele de călătorie şi vor fi consultate bazele de date relevante cu privire la toate persoanele, inclusiv cele care beneficiază de dreptul la liberă circulaţie în temeiul dreptului UE (şi anume cetăţenii UE şi membrii familiilor lor care nu sunt cetăţeni ai UE) atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, mai arată Poliţia de Frontieră.

Articolul continuă după reclamă

Reprezentanţii instituţiei adaugă că bazele de date în care se vor efectua verificări includ Sistemul de Informaţii Schengen (SIS),  baza de date a Interpolului privind documentele de călătorie furate şi pierdute (SLTD),  precum şi bazele de date naţionale.

"Verificările permit statelor membre să se asigure că persoanele respective nu reprezintă o ameninţare pentru ordinea publică, securitatea internă sau sănătatea publică, în scopul îmbunătăţirii securităţii Uniunii Europene şi a cetăţenilor acesteia. Această obligaţie se aplică pentru toate frontierele externe (aeriene, maritime şi terestre), atât la intrare, cât şi la ieşire, precum şi pentru frontierele interne ale statelor membre pentru care nu s-a luat încă decizia privind eliminarea controalelor la frontierele lor interne", precizează Poliţia de Frontieră.

Instituţia avertizează că, având în vedere apropierea Paştelui şi a sezonul estival, precum şi faptul că atât Politia de Frontieră Română, cât şi autorităţile de frontieră din statele vecine (Ungaria, Bulgaria) vor lua aceste măsuri, se prefigurează creşterea timpilor de aşteptare pentru efectuarea formalităţilor, în punctele de frontieră rutiere.

"De asemenea, numărul mare de pasageri înregistrat în punctele de frontieră aeroportuare, în special în perioada sezonului estival, coroborat cu recomandările la nivel european privind modul de efectuare al controlului la trecerea frontierelor externe în raport cu ameninţările teroriste, pot duce la creşterea timpului de aşteptare pentru controlul la trecerea frontierei pe aeroporturile internaţionale", transmite Poliţia de Frontieră.

Comparativ cu anii 2001-2002, traficul de pasageri a crescut cu peste 280 la sută, iar cel al mijloacelor de transport cu peste 300 la sută, capacitatea fiind limitată de numărul tonetelor de control dispuse pe fiecare sens de trecere a frontierei, mai spun reprezentanţii instituţiei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Poliţia de Frontieră anunţă ÎNĂSPRIREA controalelor făcute la graniţe! De când va fi pusă în aplicare decizia