Video Poliţia Română l-a ajutat pe Moş Crăciun să ofere cadouri copiilor de la Institutul Clinic Fundeni
Pentru că Moș Crăciun are o perioadă aglomerată în acesta zile, polițiștii au decis să-i dea o mână de ajutor. Poliţia Română le-a făcut o vizită copiilor de la Institutul Fundeni.
În pragul sărbătorilor de iarnă, poliţiştii au adus zâmbetul pe buze copiilor internaţi la secţia pedriatică a Institutului Fundeni, din Capitală.
"Anul acesta, peste 100 de copii vor petrece Crăciunul în acest spital. Dacă anii trecuți, împodobeau bradul, mergeau la colindat și se bucurau de magia sărbătorilor de iarnă, anul acesta îl vor aștepta cuminți pe Moșul...cu vești bune. Și sunt copilași de toate vârstele, de la mogâldețe de doar câteva luni, la adolescenți de 17 ani. Fiecare cu o poveste și cel puțin un vis de împlinit! Lângă ei stau părinții. Cine zice că e grea viața, nu a trecut pe holurile acestui spital.
Polițiștii Inspectoratului General al Poliției Române și ai Poliției Capitalei au mers la acești copii. Au vrut să le aducă un strop de fericire înainte de Crăciun. Pentru că sărbătorile nu reprezintă doar o simplă dată în calendar.
În ochii copiilor pe care i-am vizitat la spital, în ciuda greutății care s-a abătut asupra lor, asta am citit: speranță. A fost un moment extrem de emoționant, până și Moșul, pentru că nu există Crăciun fără Moș Crăciun, nu? și-a ascuns, subtil, lacrimile în barba albă.Și a avut daruri pentru fiecare în parte. La final, le-a promis ceva. Le-a promis că o să le aducă cadouri și la anul, chiar dacă vor mai face prostioare", au transmis reprezentanţii Poliţiei Române prin intermediul reţelelor de socializare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰