Posta Romana nu a luat nicio masura in urma atacului
Talharii care au golit masina postei de doua milioane de lei sunt in continuare cautati. In timp ce politistii rascolesc judetul, la o zi dupa atacul ca-n filme, Posta Romana transporta banii fara nicio paza.
Doi angajati au reusit sa evadeze din masina postei, dupa ce talharii au incercat sa-i incuie inauntru. Cand si-au dat seama ca pericolul a trecut, oamenii au tasnit afara. Au retinut doar numerele celor doua autoturisme. Dar informatiile nu le-au folosit prea mult politistilor.
Cei patru banditi care i-au atacat cu pistoalele pareau tineri si aveau o statura atletica.
La o zi dupa atac, reprezentantii postei au decis sa ia masuri, dar nu impotriva talharilor, ci impotriva jurnalistilor.
Banii au fost adusi, astazi, tot in saci de plastic. De data aceasta, intr-o masina mai mare, dar fara paza.
Intre timp, politistii din Neamt, insotiti de mascati cu pustile la piept verifica in continuare masinile suspecte. Pana acum, nici urma de infractori.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰