Prefectul judeţului Caraş-Severin, suspect într-un dosar de evaziune fiscală
Prefectul judeţului Caraş-Severin a fost săltat de dimineaţă de procurorii DIICOT chiar din biroul său. El este suspect într-un dosar cu un prejudiciu de 25 de milioane de lei. Procurorii au făcut 76 de percheziţii în acest dosar. Una dintre ele, chiar la firma administrată în trecut de prefect

Edilul este suspectat că a făcut parte dintr-o reţea care se ocupa cu evaziune fiscală şi spălare de bani. Între 2010 şi 2012, Nicolae Miu Ciobanu se ocupa de administrarea unei firme de pază. Potrivit anchetatorilor, firma de securitate a încheiat mai multe contracte de pază cu diverse firme fantomă, fără să presteze vreun serviciu.
Astfel, banii erau ascunşi şi suspecţii îşi făceau un mare serviciu. Plăteau mai puţin impozit la stat. După ce scopul era atins, firmele erau apoi radiate. De-a lungul anilor, au fost create 20 de firme fantomă. Bodyguarzii acestei firme s-au făcut remarcaţi, în 2012, la nunta fiicei lui Sorin Frunzăverde când i-au agresat pe jurnaliştii veniţi să filmeze.
Acuzaţiile procurorilor nu au însă nicio legătură cu incidentul de atunci. În total, 32 de persoane au fost duse la audieri printre care şi prefectul Ciobanu. Acesta era în timpul şedinţei când a fost ridicat de procurori.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰