Antena Meniu Search
x

Noul an şcolar 2018-2019. Cât cheltuie părinţii cu un copil, într-un an şcolar (Animație)

Numai părinte să nu fii, în acest weekend. Luni sună clopoţelul. Iar pregătirea pentru prima zi de şcoală a început deja.

Vezi și

Numai părinte să nu fii, în acest weekend. Luni sună clopoţelul. Iar pregătirea pentru prima zi de şcoală a început deja. În marile magazine este deja aglomerat iar cei mici fac slalom printre gadget-uri, ghiozdane şi haine în trend. Agitaţie este şi la sate, acolo însă copiii trebuie să se încadreze într-un buget bine stabilit în familie, cât să ajungă pentru toţi fraţii.

Costurile sunt evident pe măsura pretenţiilor. Cam o mie de lei plătesc părinţii pentru cumpărăturile de început de an. E însă puţin, faţă de ce urmează. Suma medie cheltuită de părinţi într-un an şcolar este de 3.093 lei. Costurile, însă, diferă semnificativ dacă vorbim despre elevii de la sate sau de la oraşe. 2.757, faţă de 3.351 de lei. 

Tabloul se schimbă şi dacă vorbim despre fiecare ciclu de studiu. Copii mai mari, costuri mai mari. Cei mai mulţi bani se duc pe meditaţii - 1.859, apoi pe programele de after school- 1765, gustarea copilului pentru şcoala- 924, transport-665 şi rechizite -314 de lei. 

Şi asta nu e tot. În prima săptămână de şcoală, părinţii trebuie să achite şi fondul clasei. Apoi şi fondul şcolii. Fiecare, după posibilităţi, ce-i drept. Faţă de anii trecuţi, studiile arată că părinţii au început să refuze tot mai des să dea bani pentru asta.

Pregătiri pentru școală

Comuna Hilişeu Horia, judeţul Botoşani. În familia Vătămanu, pe lângă treburile gospodăreşti, părinţii îşi fac timp azi să îi pregătească pe cei patru copii pentru ziua de luni. Edi, Dănuţ, Roxana şi Maria se bucură că vor merge la şcoală. Dar parcă mai tare se bucură de ultimele clipe de vacanţă.

Maria, mezina, e în primul an de şcoală. A ascultat poveştile fraţilor mai mari şi ştie deja ce are de făcut. Abia aşteaptă să vadă şcoala, să îi cunoască pe colegi şi pe doamna învăţătoare. E încântată şi pentru că tocmai a primit primele hăinuţe pentru clasa întâi. Mama lor a fost la oraş şi a cumpărat câte ceva pentru fiecare.

Câte un ghiozdan, îmbrăcăminte şi încălţări noi. Au mai rămas de cumpărat caietele şi penarele, dar pentru asta părinţii mai aşteaptă puţin. Le vor alege în zilele următoare, după ce primesc lista completă de la doamna învăţătoare.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Drumul spre casă din vacanţă. Amânaţi întoarcerea pentru a evita aglomeraţia?

Observator » Stiri sociale » Noul an şcolar 2018-2019. Cât cheltuie părinţii cu un copil, într-un an şcolar (Animație)