Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Primar ÎNJUNGHIAT de un LOCALNIC! Edilul unei comune din Harghita a ajuns la spital, după o ceartă

Primarul comunei Satu Mare, Kovacs Imre, a ajuns joi seara la spital după ce a fost înjunghiat de un localnic căruia i-a atras atenţia că şi-a dus animalele la păşunat într-un loc interzis.

de Redactia Observator

la 07.04.2017 , 09:19

Primarul comunei Satu Mare, Kovacs Imre, a ajuns joi seara la spital după ce a fost înjunghiat de un localnic căruia i-a atras atenţia că şi-a dus animalele la păşunat într-un loc interzis.

Potrivit unor surse judiciare, în data de 5 aprilie, Consiliul Local din Satu Mare a interzis păşunatul animalelor pe terenurile aparţinând comunei.

Joi seara, primarul a fost anunţat că un localnic a lăsat pe o păşune din sat mai multe vaci, motiv pentru care s-a dus la locul respectiv, însoţit de viceprimar, un consilier local şi un cetăţean. Kovacs Imre i-a spus proprietarului animalelor că păşunatul este interzis în acea zonă şi să-şi ducă vacile acasă, moment în care acesta s-a apropiat de el şi i-a aplicat mai multe lovituri cu un cuţit, după care a fugit.

Articolul continuă după reclamă

La faţa locului s-a deplasat o ambulanţă care l-a transportat pe primar la Spitalul Municipal din Odorheiu Secuiesc, unde a fost internat cu mai multe plăgi pe braţe şi umeri.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita, Gheorghe Filip, a confirmat că în comună a existat o agresiune şi că poliţiştii se află în căutarea autorului.

'Am fost sesizaţi cu privire la o agresiune comisă pe raza comunei Satu Mare. Din primele cercetări rezultă că în urma unor neînţelegeri privind păşunatul, un localnic de 41 ani l-a înţepat cu un obiect contondent pe consăteanul său, de 30 ani. Poliţiştii desfăşoară în continuare activităţi specifice în vederea prinderii celui în cauză, cercetările fiind desfăşurate sub coordonarea procurorului, privind săvârşirea infracţiunii de ultraj', a declarat, Gheorghe Filip.

El a adăugat că starea victimei este stabilă şi este în afara oricărui pericol.

Agresiunea asupra primarului a fost confirmată şi de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, care a spus că a discutat cu Kovacs Imre şi că acesta are tăieturi 'chiar şi de 8 centimetri, întrucât a încercat să se apere'.

Borboly a precizat că a aflat de la şeful IPJ Harghita că agresorul se afla în stare de ebrietate şi că acum se încearcă prinderea sa.

Preşedintele CJ Harghita a mai spus că în mai multe zone din judeţ există probleme legate de păşunat, întrucât a crescut numărul efectivelor de animale şi că intenţionează să convoace o şedinţă cu primarii pentru a găsi soluţii de rezolvare a acestor situaţii.

'Domnul primar mi-a zis că ar fi bine să facem public acest lucru, pentru că viaţa omului este pusă în pericol pentru nişte bani sau câteva animale. (...) Intenţionez ca, după Paşti, să convocăm primarii din judeţ pentru a avea o discuţie, pentru că şi aici există un vid legislativ care trebuie umplut, având în vedere că primarii au obligaţii, dar nu au cu ce să le realizeze', a declarat Borboly Csaba.

Sursa: Agerpres

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Primar ÎNJUNGHIAT de un LOCALNIC! Edilul unei comune din Harghita a ajuns la spital, după o ceartă