Printre victime se numără și un tânăr de 15 ani!
Potrivit unor informații oficiale, printre cei dispăruți în tragicul eveniment petrecut la clubul Colectiv, se află și un băiat în vârstă de 15 ani
Potrivit unor informații oficiale, printre cei dispăruți în tragicul eveniment petrecut la clubul Colectiv, se află și un băiat în vârstă de 15 ani
Cel care a făcut acest anunț este prof.Dr. Dermengiu Dan, vestea fiind furnizată în urmă cu puține momente. În timpul identificării victimelor s-a constatat că unul dintre cei care și-au pierdut viața are doar 15 ani.
Autoritățile urmează să revină cu mai multe informații despre fiecare caz, iar în următoarele ore vor fi făcute anunțuri referitoare la identitatea celor care au pierit în incendiu.
Luni, familiile îndoliate vor fi lăsate să își aducă rudele acasă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰