Procurorul ieşean, Emilian Eva, cel care a devenit cunoscut prin anchetarea lui Dan Voiculescu, făcea afaceri cu tablouri
Îi ancheta pe alţii pentru corupţie, dar a ajuns el însuşi să fie cercetat. Procurorul ieşean Emilian Eva, cel care a devenit cunoscut prin dosarul Telepatia, făcea afaceri cu tablouri, spun procurorii
Îi ancheta pe alţii pentru corupţie, dar a ajuns el însuşi să fie cercetat. Procurorul ieşean Emilian Eva, cel care a devenit cunoscut prin dosarul Telepatia, făcea afaceri cu tablouri, spun procurorii
Astăzi au intrat în casa lui să le caute. Magistratul nu avea voie să desfăşoare activităţi comerciale. În plus, unele opere ar fi fost false! Percheziţii au fost şi la casa fratelui procurorului, dar şi la Parchet. Emilian Eva se află acum în duba mascaţilor. Este adus la Bucureşti pentru audieri.
Se numeşte Emilian Eva, dar i se mai spune "procurorul lui Voiculescu" după ce în 2008 l-a trimis în judecată pe omul de afaceri. Astăzi, în casa magistratului au intrat mascaţii. Căutau tablouri. Până acum, Eva ar fi vândut 200 de opere de artă, tranzacţii din care ar fi câştigat 300 000 de euro.
34 de picturi ar fi ajuns la Eva de la respectatul medic Dan Tesluianu de la Iaşi, cunoscut iubitor de artă. În urmă cu doar câteva zile, doctorul şi-a expus colecţia la Piatra Neamţ. Ajutat de fiica lui, un nepot şi un asistent de la Spitalul Sf Spiridon, procurorul ar fi făcut afaceri şi cu un samsar din Transilvania. Apoi, tablourile au ajuns pe cel mai cunoscut site "cu de toate" din România. Ori la colecţionarii de pe alte meleaguri.
Avocatul Tomaşeschi aduce de câţiva ani acuzaţii grave procurorului şi l-a reclamat chiar la Parchet, dar dosarul a fost clasat.
Iar anul trecut CSM l-a sancţionat pe procuror cu 20% din salariu vreme de cinci luni pentru felul în care a anchetat câţiva interlopi ieşeni.
Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și în legătură cu protejarea patrimoniului cultural național mobil, comise în perioada 2011-2015.
În cursul zilei de 25 iunie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 10 locații situate în municipiul Iași, dintre care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰