Programul “O comună – o ambulanță”
Toate comunele din țară ar putea fi dotate, în curând, cu ambulanțe. Asta după ce Guvernul României a adoptat un memorandum privind instituirea schemei de ajutor de minimis pentru Programul “O comună – o ambulanță”.
- Jumătate de ţară intră sub cod galben de ploi torențiale, grindină și vânt. Zonele vizate. DETALII la Observator 17:00, la Antena 1
- "N-am întâlnit aşa ceva". Aglomeraţie în vămi după minicavanţa de Paşte. Românii s-au întros acasă din Bulgaria, Grecia sau Turcia
Toate comunele din țară ar putea fi dotate, în curând, cu ambulanțe. Asta după ce Guvernul României a adoptat un memorandum privind instituirea schemei de ajutor de minimis pentru Programul “O comună – o ambulanță”. Concret, se finanţează achiziţionarea de către medicii de familie de ambulanţe pentru urgenţă, dotarea acestora şi acoperirea cheltuielilor de personal şi curente cu acestea, pe cel puţin un an de zile. Finanţarea se face sub formă de schemă de ajutor de minimis, respectiv granturi, până la maxim 200.000 euro, pentru cheltuielile necesare în vederea asigurării în fiecare localitate, îndeosebi rurală, a cel puţin unei ambulanţe dotate corespunzător. Schema de ajutor de minimis are caracter multianual şi se derulează până la 31 decembrie 2020, cu posibilitate de prelungire până în anul 2022, în funcţie de validitatea Regulamentului Comisiei Europene în ceea ce priveşte schemele de minimis. Plata ajutorului de stat se efectuează în perioada 2019-2022. Sunt eligibile următoarele categorii de cheltuieli:
1.achiziţia de ambulanţe şi dotarea acestora cu echipamentul medical necesar;
2.cheltuielile cu carburanţi şi întreţinerea acestora;
3.cheltuielile de personal (conducător auto şi personal medical);
4.cheltuieli pentru dotarea cabinetelor medicale.
Bugetul estimat pentru întreaga perioadă este de 2,5 miliarde lei, din care 1 miliard de lei în anul 2019, sub formă de credite de angajament. Pot aplica pentru acest program medicii de familie. Numărul estimat al beneficiarilor este de circa 2.800 de medici de familie, respectiv câte un beneficiar pe fiecare comună care nu dispune de ambulanţă. Măsura privind dotarea localităților cu ambulanțe, în vederea asigurării transportului pacienților în condiții optime la unitățile medicale, este prevăzută în Programul de guvernare 2018-2020.
Ți-a plăcut acest articol?
LikePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰