Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Programul „Tomata” s-a ofilit. Roșiile românești dispar de pe tarabe

Încet, dar sigur, roșiile românești dispar de pe tarabe. Programul care încuraja agricultorii să cultive roşii s-a ofilit. Dacă pentru roşiile timpurii au primit totuşi o subvenţie, chiar dacă nu completă, pentru cele plantate în toamnă nu vine niciun leu.

de Diana Speretoiu

la 16.10.2020 , 17:22

  • În pieţe, oamenii analizează fiecare soi şi fiecare preţ.
  • Pe tarabe, au început deja să-şi facă loc şi roşiile de import.

Iar efectul se vede în piețe, unde au crescut preţurile. În Gorj, spre exemplu, un singur producător a continuat să planteze roşii după ce a aflat că nu mai primeşte niciun ban.

Laurenţiu Mălăescu, producător: E un soi de roşii prunişoară, foarte căutate în perioada asta, cu multă pulpă, şi foarte gustoase. Am clienţi care vin special în fiecare duminică şi cumpără astfel de roşii.

Laurenţiu a plantat, în vară, roşii pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi. Acum patru ani, când a început Programul "Tomata", a fost printre primii care au obţinut subvenţia în valoare de 3.000 de euro.

Vezi și

Laurenţiu Mălăescu, producător: Roşiile sunt naturale, crescute cu macerat de vacă, începem recoltatul pentru piaţă. Le culeg cu codiţă pentru că am clienţi care vor să vadă că e roşia proaspătă, adică e culeasă proaspăt

Ministerul nu a mai găsit bani să-i încurajeze pe tinerii ca el să planteze şi să vândă roşii bio şi în sezonul rece. În vară, le-a dat un ajutor de minimis ciuntit, circa 2.300 de euro în loc de 3.000 de euro după ce au făcut dovada că au vândut trei tone de roşii timpurii. Pentru a doua etapă a programului, agricultorii nu mai primesc nimic.

Laurenţiu Mălăescu, producător: Este investiţie undeva la 10 mii de lei şi trebuie să amortizăm şi noi costurile ca să putem să avem şi un profit. Noi sperăm, pentru ciclul doi, totuşi să se aloce bani la rectificarea bugetară. Din păcate, nu sunt bani. Aşa a venit răspuns de la Guvern

Şi aşa s-a ajuns în situaţia în care se vede obligat să crească preţurile. Altfel, nu şi-ar putea acoperi cheltuielile.

Laurenţiu Mălăescu, producător: Dacă anul trecut, le dădeam undeva la 5 – 6 lei, anul ăsta e în jur de 7 – 8 lei kilogramul de roşii româneşti, de-ale noastre, de calitate

În pieţe, oamenii analizează fiecare soi şi fiecare preţ. Pe tarabe, au început deja să-şi facă loc şi roşiile de import. Sunt mai ieftine cu până la doi lei deşi nu au acelaşi gust ca tomatele româneşti.

Diana Speretoiu Like

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează.

Întrebarea zilei
Inflaţia a scăzut în luna septembrie. Simțiți ieftinirile la buzunar?
Observator » Ştiri sociale » Programul „Tomata” s-a ofilit. Roșiile românești dispar de pe tarabe