Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Protest lângă operele lui Brâncuși, la Târgu Jiu

Câteva zeci de localnici au protestat față de modul în care se lucrează la modernizarea străzii care unește Poarta Sărutului cu parcul care găzduiește Coloana fără Sfârșit. 

de Diana Speretoiu

la 08.07.2022 , 16:11

Protest lângă operele lui Brâncuși, la Târgu Jiu Protest lângă operele lui Brâncuși, la Târgu Jiu

Constructorul care se ocupă de proiect a primit amânare după amânare, iar lucrările avansează cu încetinitorul și nici nu sunt de calitate, acuză oamenii. Odată reabilitată, strada ar trebui să atragă mai mulți turiști în orașul lui Brâncuși, însă, în prezent, este mai mult ocolită de vizitatori. 

Zeci de persoane au pornit într-un marș de lângă Poarta Sărutului. Au mers pe Calea Eroilor, strada care leagă cele două parcuri unde se regăsesc cele mai importante sculpturi ale lui Brâncuși, ca să atragă atenția asupra termenelor de finalizare care se amână pe bandă rulantă și asupra modului în care se lucrează: de mântuială și cu încetinitorul, acuză cei care au participat la protest.

Protestatară: "În alte țări, dintr-o piatră creăm o poveste. Pe când, la noi avem deja o poveste pe care nu știm să o valorificăm și să o dăm mai departe."

Articolul continuă după reclamă

Calea Eroilor a intrat în șantier pe o porțiune de aproape 500 de metri. Ar fi trebuit să fie gata în februarie, anul trecut, apoi s-a anunțat termen de finalizare data de 30 iunie. Nici aceasta nu a fost respectată și s-a dat alt ultimatum: finalul lunii octombrie.

Marcel Romanescu, primar Târgu Jiu: "Am încercat să adoptăm cea mai bună hotărâre care cumva să diminueze prejudiciile care ne-au fost create odată cu această lucrare, și prejudiciile de imagine prin nefinalizarea acestei lucrări la termen."

Modul în care au fost puse pietrele de granit le-a atras atenția și turiștilor care au ajuns în orașul lui Brâncuși.

Turist: "Nu e pe linie. Una e încolo, una e în stânga, una în dreapta. Pe lângă clădiri, una lipsește."

Dorin Ștefan, arhitect: "Ce am întins pe această axă vine exact din această metaforă, a preșului țărănesc. Din materiale care sunt prelucrate manual, cam tot ce întâlnim pe această axă vine dintr-o punere în operă meșteșugărească."

Lucrările costă în jur de două milioane de euro și reprezintă doar o primă parte din întreaga modernizare a Căii Eroilor, un proiect estimat la aproape 27 de milioane de euro. Odată finalizat acest proiect, municipalitatea speră să atragă și mai mulți turiști în Târgu Jiu.

Diana Speretoiu Like

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează.

Comentarii


Întrebarea zilei
L-aţi întrebat pe ChatGPT ce cadou să cumpăraţi de sărbători celor dragi?
Observator » Ştiri sociale » Protest lângă operele lui Brâncuși, la Târgu Jiu