Protest spontan la Tribunalul Prahova şi Judecătoria Ploieşti faţă de legea salarizării
Un protest spontan faţă de proiectul legii salarizării unitare a fost declanşat, marţi dimineaţă, de grefierii de la Tribunalul Prahova şi Judecătoria Ploieşti, activitatea instanţelor nefiind afectată.

Zeci de grefieri de la cele două instanţe au ieşit în faţa clădirii în care funcţionează Tribunalul şi Judecătoria Ploieşti, unii dintre ei afişând mesaje precum 'Protest spontan împotriva legii salarizării unice', 'Salarizare proporţională cu vechime în muncă' sau 'Salarizare proporţională cu incompatibilităţile prevăzute'.
Potrivit reprezentantei sindicatului Sin Just, Cristina Antonescu, activitatea instanţelor de judecată nu a fost afectată de protestul spontan.
'Salariile nu reflectă munca pe care noi, grefierii, o prestăm, noi avem incompatibilităţi care nu se regăsesc în alte familii ocupaţionale, iar sporul de vechime nu este introdus în grila de salarizare', a declarat sursa citată.
Sursa: Agerpres , Foto: PH-online.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰