SPECIAL: Ramona Ciobanu vrea sa mearga din nou!

Nimic, nici macar un diagnostic crunt al medicilor nu poate sta in calea energiei care se naste cand o mana de oameni manati de aceleasi dorinte isi propun sa schimbe lumea.

Ramona Ciobanu nu poate face acel pas. Nu inca. Un accident stupid a condamnat-o la o viata traita doar la pat. Medicii i-au spus ca nu va mai putea misca nici macar un deget vreodata. S-a incapatanat si si-a invins dizabilitatea. Astazi, reuseste sa rada, sa se ajute singura, dar inca nu poate face acel prim pas spre o noua lume, nu acum.

Cand viata iti zambeste, e frumos din partea ta sa-i zambesti inapoi. Sa gusti din micile placeri, sa fii liber, sa zbori, sa ierti. sa iubesti. Cand alti tineri isi cauta un rost, Ramona deja ajunsese aproape de varf. Sa ai putin peste 20 de ani si sa fii directorul economic al unui hotel de lux spune multe despre vointa unui om de a reusi in viata.

"De dimineata, chiar si sase, incepea trezirea si pregatirea pentru. Opte, zece, chiar si 12 ore de munca. Am contribuit, impreuna cu echipa de acolo, la alegerea pana in cel mai mic detaliu a materialelor folosite si nu am avut si bucuria de a intra in el cand a fost gata. Mi-ar fi placut sa pot sa lucrez in el, dar nu m-a lasat viata", povesteste Ramona.

Nimeni si nimic nu avea sa o pregateasca pe Ramona pentru momentul in care totul s-a schimbat. Radical. Brusc, fara vreun avertisment. Masina in care se afla a fost implicata intr-o coliziune puternica. Socul i-a frant cateva vertebre. S-a trezit pe un pat de spital. "Diagnosticul a fost crunt. Traumatism vertebra medulara C5 C6. Nu o sa mai misc niciodata nimic. Eram la nivelul la care doar clipeam, nu puteam sa simt nimic de la gat in jos si nu miscam nimic".

Un suflet frumos captiv in propriul trup, devenit inchisoare. O inchisoare fara ziduri, fara gratii. Doar deznadejdea care o tinea captiva intr-un sir de intrebari fara raspuns. De ce eu? De ce acum? De ce? Nu a gasit un raspuns nici astazi. Dar si-a dat seama ca nu acestea sunt intrebarile pe care trebuie sa si le puna. "Asta a fost cel mai greu de suportat, de inteles si de regandit si de reorganizat pe mine, structura mea interiora, ca sa pot sa inaintez in acelasi spirit in care am trait si anume optimist".

Primul lucru pe care l-a reinvatat dupa accident a fost sa traiasca. "De dimineata pana seara si practic nu prea mai traiesti. N-o traiesti. Trece pe langa tine, devenim robotei, executam, dar de trait, putini se opresc sa o mai traiasca. Mie firea asa-mi este, sa fiu bucuroasa de fiecare zi pe care o am si de toate micile bucurii pe care ti le ofera viata".

Electroterapie, kinetoterapie si alte terapii peste terapii. Zeci de ore de truda au adus-o mai departe decat spera chiar si cel mai optimist medic. Ramona nu poate sa mearga. Nu inca. Dar isi poate misca bratele, trunchiul, se poate ajuta singura. Insa oricat de multa vointa ar fi avut, mereu in drumul ei spre recuperare aparea un baraj. Lipsa banilor. "Tot ce am putut sa fac au fost cinci iesiri la o clinica din Franta de laser-terapie, care m-a ajutat, ce-i drept, in perioada aceea, cu imbunatatirea starii generale. A fost foarte scump si a trebuit sa renunt, pentru ca trebuia facut din doua in doua luni. Nu ai cum sa suporti o astfel de cheltuiala".

Economiile ei s-au terminat, la fel si ale parintilor. Au ajutat-o prietenii, rudele, apropiatii si tot n-a fost de ajuns. Ramona are nevoie de cel putin 2.000 de euro. In fiecare luna.

Prietenii i-au fost aproape si in aceasta noua incercare. Au organizat un turneu de tenis prin care au incercat sa stranga bani pentru Ramona si pentru oamenii care se afla in aceeasi situatie. Oameni simpli din Targu Jiu, personalitati de seama ale orasului si sportivi de top au raspuns. Si au venit sa o ajute pe Ramona.

Pe langa turneul demonstrativ, la Targu Jiu s-a organizat o licitatie. Una la care au fost scoase la vanzare tricouri cu semnaturile marilor sportivi. Cei care nu au putut sa ajunga, dar au vrut sa o ajute pe Ramona.

Oameni extraordinari care sunt langa noi, dar pe care de cele mai multe ori nu ii vedem. Suntem, cum spune Ramona, prea prinsi in vietile noastre, in locurile noastre de munca, in facturile pe care trebuie sa le platim. Si de multe ori uitam, cat de puternici suntem impreuna. Ramona a aprins aceasta torta. Misiunea noastra este sa o ducem mai departe si sa nu mai lasam flacara sperantei sa se stinga vreodata.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰