RĂSPUNSUL Elenei Udrea după ce s-a anunţat că OAIA ar putea să ia locul frunzei ca BRAND DE ŢARĂ
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a comentat decizia actualului deținător al portofoliului, deputatul PSD Mircea Dobre, de a schimba brandul turistic al României.
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a comentat decizia actualului deținător al portofoliului, deputatul PSD Mircea Dobre, de a schimba brandul turistic al României.
"Sper că nu a mâncat oaia frunza. Frunza este un brand turistic care s-a finanțat din fonduri europene și pe care am avut obligația să îl păstrăm timp de cinci ani. Nu însemnă că avem obligația să-l schimbăm după cinci ani. Dacă ministrul actual, guvernul actual, specialiștii la acest moment apreciază că trebuie schimbat acest brand, foarte bine, să fie schimbat, întotdeauna este loc de mai bine. Ideea este că ce se pune în loc ar trebui să fie cel puțin de nivelul celui pe care îl avem acum. Nu mă pricep, nu știu dacă o oaie este brand-ul potrivit pentru România, iar ca să încerci acum, întâi de toate, să faci cunoscut la nivel mondial faptul că noi avem o baladă, ”Miorița”, și după aceea oamenii să înțeleagă că de fapt oaia este acel simbol mi se pare foarte complicat. Dacă se dorește să se schimbe actualul brand despre care eu spun că este un brand de succes, atunci cel mai bine este să se apeleze la specialiști”, a declarat Udrea pentru un post de televiziune.
Mult controversata "frunză", brandul turistic al României lansat în vara anului 2010, este pe cale să fie înlocuită cu o ...oaie! Ideea a fost vehiculată, săptămâna trecută, de actualul ministru al Turismului, Mircea Dobre, la o întâlnire cu oamenii de afaceri din domeniu.
Întrebat de un reporter Observator de ce ar trebui ca oaia să ajugă simbol naţional, ministrul Agriculturii, Petre Daeam a răspuns scurt: "Oaia este o statuie vie."
"Este doar o definiţie. Argumentele se găsesc în străfundul analizei pentru fiecare şi pentru orice loc", a continuat Daea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰