Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Râurile din zece judeţe sunt sub Cod portocaliu de inundaţii

Vremea rea a pus stăpânire pe ţara noastră. Chiar dacă ploile s-au mai domolit, hidrologii spun că ce-i mai rău abia acum urmează. În 21 de judeţe râurile ar putea ieşi din matcă în orice moment.

de Redactia Observator

la 16.05.2014 , 09:57

Vremea rea a pus stăpânire pe ţara noastră. Chiar dacă ploile s-au mai domolit, hidrologii spun că ce-i mai rău abia acum urmează. În 21 de judeţe râurile ar putea ieşi din matcă în orice moment.

În comuna Milcovul, râul cu acelaşi nume s-a revărsat, spulberând digurile de protecţie într-o clipă. Oamenii au fost neputincioşi în faţa şuvoaielor. Şi în judeţul Suceava apa a luat tot ce a întâlnit în cale.

La Gura Solcii, 700 de suflete sunt izolate de restul lumii. Apele învolburate pun în pericol viaţa a peste 1300 de oameni care sunt nevoiţi să treacă cu piciorul un podeţ ce stă să pice în apă. Nici canalizarea din Suceva nu mai face faţă şuvoaielor de apă.

Vezi și

În Neamţ o şcoală a fost închisă. Apa a îmbibat pământ, iar oamenii se aşteaptă acum la ce e mai rău. Zeci de familii dintr-un sat din Dâmboviţa dorm cu frica-n sân să nu fie înghiţiţi de vii de un deal care a luat-o la vale.

Pe râul Putna din Vrancea nu mai este cod roşu de inundaţii, însă rămâne avertizare de cod portocaliu. În total, în 10 judeţe există risc de viituri majore care pot inunda gospodăriile. Deversări importante se pot produce mai ales în partea de Nord Est a României.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Râurile din zece judeţe sunt sub Cod portocaliu de inundaţii