Restricţii de trafic pe Transfăgărăşan! După Lamborghini, alt celebru brand auto filmează pe cel mai spectaculos drum din România
Traficul rutier este restricţionat pe parcursul zilei de vineri, în mai multe intervale orare, pe DN 7C Transfăgărăşan, unde o companie auto va efectua teste, potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
![](https://img.observatornews.ro/0/2017/7/14/216853/15000157592eee8642.webp?w=430&f=2&v=2)
Traficul rutier este restricţionat pe parcursul zilei de vineri, în mai multe intervale orare, pe DN 7C Transfăgărăşan, unde o companie auto va efectua teste, potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
'Circulaţia rutieră pe DN 7C (Transfăgărăşan) sectorul cuprins între km 116+808 - 130+000 va fi închisă, vineri, în vederea desfăşurării unor şedinţe de filmări pentru 'Record şi drive test Alfa Romeo Auto Italia'. Restricţiile de trafic vor fi aplicate astfel: pentru sectorul cuprins între km 116+808 (Bâlea Lac) şi km 130+000 (Bâlea Cascadă) circulaţia va fi închisă în intervalul orar 9:00 - 10:00, iar pentru sectorul cuprins între km 116+808 (Bâlea Lac) şi km 123+000 (Platou Stâna) nu se va circula începând cu ora 11:00 până la ora 15:30, cu pauze de 15 minute la fiecare jumătate de oră', a anunţat CNAIR.
Tot aici, marţi, s-a filmat o reclamă pentru Lamborghini.
Transfăgărăşanul a fost ales pentru teste şi de britanicii de la 'Top Gear', care l-au promovat ca fiind cel mai frumos drum din Europa, plin de turişti în perioada verii.
Şoseaua, în lungime de 151 km, a fost construită pentru a lega cele două provincii istorice româneşti, Transilvania şi Ţara Românească, pornind din Bascov (judeţul Argeş) şi încheindu-se în zona comunei Cârţişoara, judeţul Sibiu, unde se uneşte cu DN1 (E68).
Sursa: Agerpres
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰