Legea Recunoştinţei! Românii ar putea fi obligaţi prin lege să-şi ajute părinţii cu bani
Românii ar putea fi obligaţi prin lege să-şi ajute părinţii cu bani, la nevoie! Cine refuză riscă să ajungă la închisoare. Este propunerea controversată a 74 de parlamentari, care au depus deja în Parlament Legea Recunoştinţei între Generaţii.
Românii ar putea fi obligaţi prin lege să-şi ajute părinţii cu bani, la nevoie! Cine refuză riscă să ajungă la închisoare. Este propunerea controversată a 74 de parlamentari, care au depus deja în Parlament Legea Recunoştinţei între Generaţii. Proiectul a stârnit însă valuri de revoltă în Opoziţie, care îi acuză pe aleşi că pun responsabilitatea pensionarilor pe umerii copiilor.
74 de deputaţi şi senatori, majoritatea PSD-ALDE, vor să pună "taxă pe recunoştinţă". Adică să-i oblige prin lege pe tineri să-şi ajute financiar părinţii care nu pot munci sau care se află în dificultate şi au nevoie de bani.
Românii ar putea fi obligaţi prin lege să-şi ajute părinţii cu bani
Pedepsele pentru cei care nu se supun sunt aspre, potrivit proiectului depus deja în Parlament. Închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă. Sau chiar mai rău, până la 3 ani de închisoare, în cazul tinerilor care nu le plătesc timp de două luni părinţilor pensia stabilită de un judecător.
Iar obligaţiile se referă nu doar la părinţii naturali, ci și la părinţii vitregi, la bunici și străbunici.
Proiectul, semnat chiar şi de doi miniştri - cel al Muncii şi cel al Economiei, a împărţit cele două generaţii în două tabere.
De la caz la caz, un judecător trebuie să stabilească valoarea "alocaţiei pentru vârstnici" - care nu poate însă depăşi 20% din venitul tinerilor obligaţi să plătească.
Puţini români ştiu însă că şi în prezent părinţii pot obţine bani de la copii, conform Codului Civil.
Controversatul proiect urmează să fie dezbătut în Parlament şi apoi votat în plen. Deşi mai are mult până să devină lege, a provocat deja valuri de critici.
Parlamentarii din Opoziţie acuză Puterea că încearcă astfel să facă rost de bani pentru pensii şi să paseze responsabilitatea pe umerii tinerilor.
Mai mult, după ce au fost criticaţi, chiar şi câţiva dintre semnatarii proiectului s-au răzgândit şi vor acum să-şi retragă ideea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰