Video Românii prind gustul pentru mâncarea picantă. Cum au ajuns aromele Asiei în farfuriile noastre
Gusturile se shimbă odată cu anii, dar şi cu călătoriile. Din vacanţe, tot mai mulţi dintre noi am prins gustul mâncării picante. De la preparatele comandate la restaurant până la condimentele folosite acasă, mâncărurile noastre sunt tot mai iuţi.
Cu cât mai mult chilli, cu atât mai bine. Românii nu se mai feresc de iuțeală, din contră, o caută. Fie în România, fie în vacanţe. Asta a făcut şi Natalia. În ultimii ani a vizitat peste 170 de tari, fiecare cu gustul si propriile condimente. Cele mai picante vizite, atat la figurat, dar mai ales la propriu sunt cele din Asia.
"În Asia am gustat toate felurile de mâncare la care nici nu mă aşteptam. Supă de cuib de rândunică sau tom yum, tot ce ţine de picant şi iute. India, Thailanda, ei au tot soiul de mirodenii. Am înţeles, dacă punem toate împreuna mirodeniile şi plantele aromatice sunt undeva la 1.000", a spus Natalia.
Nu este singura care s-a îndrăgostit de mâncarea picată. Şi Daniel a făcut înconjurul Asiei şi a venit acasă cu pastă de ardei iuţi.
"Mi-am adus acasă şi ingrediente din Asia. Din Thailanda mi-am adus o pastă de green curry, red curry. Încercăm cel puţin o dată de lună să mâncăm asiatic", a declarat Daniel.
În restaurantele thailandeze de la noi din țară, preparatele picante sunt la ordinea zilei. De la sosuri cu chilli și jalapeño până la preparate "extra hot".
"O salată de papaya, e foarte picantă, curry. Foarte mulţi au vizitat Asia, s-au îndrăgostit de aromele culinare de acolo şi de gustul ăsta mai picant", a declarat Victor Samoilă, manager restaurant.
Diferența se vede și la raft. Pe lângă condimentele clasice, găsim acum zone dedicate sosurilor și produselor iuți.
Alex Prunean, reporter Observator: Apetitul pentru gusturi de pe alte continente se vede chiar şi în marile magazine, unde în ultimii ani au apărut raioane întregi dedicate gastronomiei internaţionale. Numai pe acest raft sunt zeci de condimente şi sosuri. Cele mai multe din Asia. Iar foarte multe dintre ele sunt extrem de picante.
Cererea pentru condimente și produse iuți creste incet dar sigur. În ultimul an, volumul vânzărilor a crescut cu 6%.
