Românii s-au întors la serviciu obosiți și stresați, după sărbătorile de iarnă - sondaj
Revenirea la serviciu, după sărbătorile de iarnă, s-a dovedit a fi dificilă pentru jumătate dintre angajaţii români! Potrivit unui sondaj la care au participat peste 900 de respondenţi, cauza principală pentru care românii au revenit la locul de muncă stresaţi a fost oboseala acumulată.
Mai exact, doar 38% dintre cei intervievaţi spun că au beneficiat de o vacanţă în perioada sărbătorilor. În timp ce mai bine de patru din zece angajaţi au avut libere doar zilele prevăzute in lege, de stat, iar 11 procente nu le-au avut nici pe acelea.
În acest context, angajaţii români intenţionează să gestioneze mai eficient timpul pe care-l petrec la muncă, dar şi cel pe care îl alocă activităţilor care presupun mult stres. Astfel, tendinţa este să adopte un stil de viaţă sănătos, şi, un subiect tabu până acum în România, 15% vor merge la terapie.
11% dintre respondenți vor să lucreze cât mai puţin posibil. În timp ce doi zece respondenţi intenţionează să îşi crească veniturile prin negociere la actualul loc de muncă sau prin aplicarea la noi joburi cu salarii mai mari. Iar tendinţa de pe piaţa muncii le vine în ajutor.
Multe companii aleg să afișeze salariul pentru pozițiile vacante
Deşi nu este obligatorie publicarea salariilor, una din două companii declară că afișarea venitului la pachet cu locul vacant este o măsură care îi va ajuta să angajeze mai repede. De altfel, faţă de anul trecut, aproape s-a triplat numărul posturilor care au salariul publicat. Totuşi, transparenţa este adoptată şi în funcţie de poziţiile pentru care sunt cautaţi oameni.
De exemplu, pentru posturile entry-level observăm o deschidere mai mare în acest sens. În timp ce - pentru specialişti - doar aproximativ 22% dintre companii afişează salariul. În ceea ce priveşte domeniile care au cele mai multe poziţii cu venitul afişat, acestea sunt din retail, industria alimentară, imobiliare si construcţii. De asemenea, joburile din afara ţării prezintă în număr mare indicii clare despre nivelul salarial oferit.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰