Antena Meniu Search
x

Sărbătoarea Sfintei Parascheva a adunat la Iaşi un număr record de credincioşi. 200 de mii de oameni s-au închinat, anul acesta, la moaşte

Record de credincioşi la cel mai mare pelerinaj religios din România. Aproape 200 de mii de oameni au aşteptat, la o coadă de aproape 5 km, chiar şi 16 ore.

Vezi și

Record de credincioşi la cel mai mare pelerinaj religios din România. Aproape 200 de mii de oameni au aşteptat, la o coadă de aproape 5 km, chiar şi 16 ore, ca să poată atinge racla cu moaştele Sfintei Parascheva. Epuizarea i-a ajuns, însă, pe trei sute dintre ei, care au avut nevoie de ajutorul medicilor. 

De patru ani n-au mai trecut atât de mulţi pelerini pe la racla cu moaştele Sfintei Parascheva. 

Peste 40 de mii de oameni stau acum la o coada lunga de 5 kolometri pentru a ajunge la racla cu moastele Sfintei Parascheva. Cine se aseaza acum la rând poate sta și 16 ore pana va ajunge la moastele sfinte

Unii pelerini, însă, şi-au pierdut răbdarea...şi cumpătul.

"Stau de la 2 dimineața, lumea obosită, nervoasă, după stat atâta în picioare", se plânge o femeie venită la moaştele Sfintei Parascheva. 

Constantin Radu este medic neurochirurg în Germania şi vine în pelerinaj la Iaşi încă din copilărie. 

"M-am intors sa-i multumesc, a fost pentru mine ca o mama. Vin sa ii multumesc din copilarie, din liceu imi amintesc ca m-a ajutat la capacitate. Apoi m-am rugat foarte mult sa pot sa fiu admis la facultatea de Medicina și apoi în rugăciunile mele sa fiu un medic tot mai bun și sa ajut oamenii", mărturiseşte medicul neurochirurg Constantin Radu. 

Pentru sănătate şi familie se roagă cei mai mulţi când ajung la racla cu moaştele considerate făcătoare de minuni.

Ca-n fiecare an, pelerinii veniţi la Iaşi au fost aşteptaţi cu peste 60 de mii de sarmale de post.

Cuvioasa Parascheva, considerată Ocrotitoarea Moldovei, este prăznuită, an de an, pe 14 Octombrie. Racla cu moaşte a fost depusă, iniţial, în 1641, în Mănăstirea "Trei Ierarhi" şi abia în 1887 a fost mutată în Catedrală, unde va rămâne şi peste an. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

Observator » Stiri sociale » Sărbătoarea Sfintei Parascheva a adunat la Iaşi un număr record de credincioşi. 200 de mii de oameni s-au închinat, anul acesta, la moaşte