Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Satul săsesc Băgaciu, magnet pentru turiști

Avem sute de sate, bijuterii- arhitecturale, unde străinii ar plăti mici averi pentru o vacanţă. Dar nu ştim încă să le promovăm. Satul Băgaciu, din judeţul Mureş, îşi primeşte oaspeţii în cel mai curat spirit tradiţional.

de Redactia Observator

la 12.08.2019 , 22:22

Avem sute de sate, bijuterii- arhitecturale, unde străinii ar plăti mici averi pentru o vacanţă. Dar nu ştim încă să le promovăm. Satul Băgaciu, din judeţul Mureş, îşi primeşte oaspeţii în cel mai curat spirit tradiţional. Mâncărurile servite sunt specialităţi tradiţionale preparate după reţetele saşilor. O moştenire care, odată pusă în valoare, pare să fie reţeta succesului pentru tot mai mulţi români care au învăţat că istoria înseamnă bogăţie.

În inima României, între dealuri, stă ascuns satul Băgaciu, atestat documentar de mai bine de 600 de ani. Cândva, un sat de saşi gospodari, astăzi una dintre destinaţiile favorite ale străinilor. Aerul curat şi simplitatea traiului săsesc de odinioară îi cuceresc pe loc. Pensiunile în care sunt primiţi sunt decorate cu mobilă veche, cumpărată de la săteni.

Oaspeţii bat kilometri întregi şi pentru a gusta din preparatele săseşti. O noapte de cazare costă între 80 şi 250 de lei. Însă toate camerele sunt rezervate până la sfârşitul lunii octombrie.

Vezi și

Turiştii vin să vadă şi Biserica gotică, ridicată în secolul al XV-lea, cu piatră din Munţii Cibinului. Sunt păstrate aici sculpturi care înfăţişează animale fantastice.

Iar la conac, turiştii îşi pot pregăti singuri o delicatesă. Antricotul de vită angus, pe piatră încinsă.

O noapte de cazare într-o atmosferă aristocratică costă între 300 şi 500 de lei pentru două persoane. Numai anul acesta, sunt aşteptaţi aici peste 3.000 de vizitatori.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Satul săsesc Băgaciu, magnet pentru turiști