Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Satul Dezrobiți din Vâlcea este unul din cele mai sărace din țară

de Redactia Observator

la 22.12.2016 , 16:50

Face cum face, dar Moş Crăciun ajunge peste tot! Sau cel puţin, acolo unde trebuie, sigur e! Aşa se face că Moşul a bătrânul a ajuns într-unul dintre cele mai sărace sate din România. Numai că a fost luat prin surprindere. În loc să fie primul care să dea cadouri, a fost primul care a primit unul.

Au venit pe rând şi au format, rapid, un grup. Cei mai mici în faţă, cei mai mari în spate. Sunt copiii din Dezrobiţi, cel mai sărac sat din Vâlcea. Poate cel mai sărac din ţară, dar cu siguranţă, este satul unde copiilor le place să înveţe.

Sunt 60 de elevi, cu totul. Niciunul nu a abandonat şcoala, deşi părinţii lor se descurcă greu cu banii.

Vezi și

De curând, copiii au început să primească o masă caldă în fiecare zi, pentru că şcoala a intrat într-un program guvernamental prin care autorităţile locale primesc bani pentru comunităţile foarte sărace.

Însă, înainte să mănânce, cei mici se spală pe mâini şi spun o rugăciune. Desigur, Moşul nu avea cum să ocolească asemenea copii cuminţi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Satul Dezrobiți din Vâlcea este unul din cele mai sărace din țară