Antena Meniu Search
x

Curs valutar

În Floreşti, autorităţile au ridicat o şcoală nouă de la zero

Din fericire, mai sunt şi locuri în ţară în care lucrurile decurg aşa cum trebuie! Şi asta datorită edililor locali, care şi-au dat interesul. Este cazul comunei clujene Floreşti, cea mai mare din România.

de Redactia Observator

la 11.09.2019 , 17:53

Din fericire, mai sunt şi locuri în ţară în care lucrurile decurg aşa cum trebuie! Şi asta datorită edililor locali, care şi-au dat interesul. Este cazul comunei clujene Floreşti, cea mai mare din România. Pentru că acolo sunt foarte mulţi copii, iar părinţii se tot chinuiau să-i ducă la cursuri la Cluj, primăria a decis să construiască o şcoală, astfel încât - măcar parţial - problema să fie rezolvată. Clădirea a fost ridicată de la zero şi are săli de clasă mari, laboratoare, săli de lectură şi de festivităţi.

Comuna Floreşti, aflată la trei kilometri de Cluj-Napoca, a cunoscut, în doar câţiva ani, o creştere masivă de locuitori. Majoritatea tineri cu o medie de vârstă de până în 35 de ani. Aşa că o generaţie numeroasă de copii a apărut în suburbia clujeană.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Vezi și

Construcţia şcolii a început în urmă cu 5 ani. Are 24 de săli de clasă, şapte laboratoare, bibliotecă, o sală de mese şi o sală de festivităţi.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Până acum, locuitorii din Floreşti erau nevoiţi să meargă inclusiv la şcolile din Cluj. Noua instituţie le rezolvă problemele, însă doar parţial.

Noua şcoală din Floreşti are o capacitate de 900 de locuri, mult sub nevoile locuitorilor de aici. În comună sunt peste şase mii de elevi, iar mulţi dintre părinţi sunt nevoiţi să îşi ducă copiii în continuare la şcolile din Cluj.

Investiţia se ridică la 9,7 milioane de lei, bani din bugetul local.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi mers la vot la alegerile parlamentare?
Observator » Ştiri sociale » În Floreşti, autorităţile au ridicat o şcoală nouă de la zero