SELFIE mortal! Adolescentul electrocutat pe podul de cale ferată din Herastrau a murit, după o lună de chinuri. Avea arsuri pe aproape tot corpul
Adolescentul electrocutat, în 7 martie, pe podul de cale ferată din zona Parcului Herăstrău, care avea arsuri pe aproape tot corpul, a decedat, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Spitalului "Grigore Alexandrescu”, Raluca Alexandru, informează news.ro.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Adolescentul electrocutat, în 7 martie, pe podul de cale ferată din zona Parcului Herăstrău, care avea arsuri pe aproape tot corpul, a decedat, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Spitalului "Grigore Alexandrescu”, Raluca Alexandru, informează news.ro.
Medicul a precizat că băiatul a decedat în urmă cu câteva zile, din cauza arsurilor grave suferite, acesta având pe corp şi zone carbonizate.
Băiatul, în vârstă de 16 ani, era internat la Spitalul "Grigore Alexandrescu” din 7 martie, fiind adus atunci în stare foarte gravă, cu arsuri de gradele II şi III pe 90 la sută din suprafaţa corpului, după ce s-a electrocutat pe podul de cale ferată peste DN 1 din zona Mioriţa din Capitală, în apropierea Parcului Herăstrău
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov, Daniel Vasile, declara atunci că adolescentul s-a electrocutat după ce a ajuns în apropierea cablurilor de 27.000 de volţi care alimentează locomotivele.
În acea zonă au mai avut loc astfel de accidente. În 2015, doi tineri au fost electrocutaţi când au traversat acelaşi pod CFR, atingând firele de contact, iar în 2012 un alt tânăr şi-a pierdut viaţa în urma unui incident asemănător.
Medicul Raluca Alexandru atenţionează că electrocutarea în zona liniilor de tren, unde sunt peste 20.000 de volţi, se poate produce prin arc electric, fără atingerea firelor de electricitate şi spune că tinerilor ar trebui să li se atragă atenţia asupra acestui pericol.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰