Antena Meniu Search
x

Semnal de ALARMĂ! Unele citrice pe care le consumăm sunt tratate cu o substanţă extrem de PERICULOASĂ!

Paul Anghel avertizează consumatorii să citească atent etichetele citricelor pe care le cumpără, pentru că unele dintre acestea sunt conservate cu Imazalil.

Directorul general al ANPC Paul Anghel avertizează consumatorii să citească foarte atent etichetele citricelor pe care le cumpără, pentru că unele dintre acestea sunt conservate cu Imazalil, o substanţă foarte periculoasă folosită pentru combaterea bolilor la plante, dar a cărei utilizare în agricultură este interzisă de legislaţia UE, scrie News.ro 

"Citiţi cu atenţie eticheta produselor pe care doriţi să le achiziţionaţi şi e bine sa ştiţi că: portocalele si citricele conservate cu IMAZALIL sunt foarte periculoase pentru consumul uman. THIABENDAZOL-IMAZALIL sau E233 acoperă coaja citricelor, este folosită pentru combaterea bolilor la plante si are o actiune fungicidă", afirmă Anghel, prezentând şi o etichetă de citrice provenite din Turcia, pe care este menţionată substanţa.

Directorul ANPC afirmă că ingerarea acestei substanţe atacă ficatul şi rinichii şi ar putea fi cancerigenă.

"Fructele şi legumele stropite cu acest pesticid nu au un miros diferit şi nici o culoare aparte", precizează Paul Anghel, adăugând că legislaţia Uniunii Europene incerzice folosirea Thiabendazol - Imazalil în agricultură.

"Atenţie! Intoxicarea poate interveni chiar dacă nu se ingerează coaja fructelor şi legumelor stropite. Acestea trebuie spălate pentru îndepărtarea pesticidului de pe suprafaţa lor!", subliniază directorul general al ANPC.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-aţi donat mobila, hainele sau electrocasnicele pe Facebook?

Observator » Stiri sociale » Semnal de ALARMĂ! Unele citrice pe care le consumăm sunt tratate cu o substanţă extrem de PERICULOASĂ!