Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sfântul Cuvios Timotei, sărbătorit pe 21 februarie. A plecat din mănăstire şi a vieţuit singur prin munţi şi a obţinut darul alungării demonilor

Sfântul Cuvios Timotei şi Sf. Ier. Eustatie, arhiepiscopul Antiohiei sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 21 februarie. Sfântul Cuvios Timotei a intrat de tânăr într-o mănăstire aflată în pustiul Simboli, de lângă muntele Olimp din Bitinia (Asia Mică). După o vreme a plecat din mănăstire şi a vieţuit singur prin munţi şi prin pustietăţi, trecând prin mai multe locuri.

de Redactia Observator

la 21.02.2023 , 07:42

Sfântul Cuvios Timotei Sfântul Cuvios Timotei

Pentru viaţa sa de monah care din tinereţe s-a nevoit în post, în înfrânare şi în rugăciunile de toată noaptea, fiind nepătimaş şi desăvârşit până la sfârşitul său, Sfântul Timotei s-a învrednicit de darul tămăduirii şi al alungării demonilor.

"Într-o viaţă ca aceasta petrecându-şi zilele, a ajuns la adânci bătrâneţi şi s-a dus către Domnul". (Vieţile Sfinţilor) * Sfântul Ierarh Eustatie, arhiepiscopul Antiohiei, a participat la Sinodului I Ecumenic de la Niceea (325).

Sfinţii Părinţi, între care s-a aflat şi Sfântul Eustatie, au arătat că învăţătura preotului Arie, cel care a provocat prima controversă hristologică în Biserică, punând la îndoială Dumnezeirea Fiului, este hulitoare şi eretică.

Articolul continuă după reclamă

"Deci, Sfântul Eustatie ruşinând şi dând blestemului acel hulitor eres şi mărturisind pe Fiul că este de o fiinţă cu Tatăl, a pornit pe eretici spre zavistie, dar mai ales pe Eusebie al Nicomidiei şi pe Teognie al Niceei". (Vieţile Sfinţilor)

Cei doi episcopii arieni au început să-i aducă tot felul de acuzaţii şi au mers până acolo încât au plătit o femeie desfrânată să jure că are un copil cu Sfântul Eustatie. Femeia a venit într-o adunare sinodală convocată de aceştia în Antiohia, cu pruncul în braţe, strigând că tatăl copilului este Sfântul Eustatie.

Învinuit pe nedrept, Sfântul Eustatie a fost depus din scaun şi exilat, iar la scurt timp a şi trecut la Domnul.

Cea care îl acuzase s-a îmbolnăvit însă grav şi, dându-şi seama de cauza cumplitei suferinţe, a recunoscut că Sfântul Eustatie era nevinovat. Femeia a mărturisit adevărul, cum a fost plătită cu aur şi de către cine ca să arunce învinuirea nedreaptă asupra Sfântului Eustatie, relatează Agerpres. Sfintele moaşte ale Sfântului Eustatie au fost aduse după mai multă vreme în Antiohia, în timpul împăratului Zenon (474-475; 476-491).

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Sfântul Cuvios Timotei, sărbătorit pe 21 februarie. A plecat din mănăstire şi a vieţuit singur prin munţi şi a obţinut darul alungării demonilor