Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Slujba de Înviere, organizată în aer liber, în curțile bisericilor. Anunțul premierului i-a nemulțumit pe reprezentanții BOR

Deşi, iniţial, premierul României a dat de înţeles că oamenii vor putea participa la slujba de Înviere în interiorul bisericilor, acum s-a răzgândit. Credincioşii vor putea asista la slujbă doar în aer liber, cu păstrarea distanţei sociale. Anunţul şefului Guvernului a adus nemulţumiri în sânul bisericii. Mâine urmează însă să aibă loc o nouă întânire cu reprezentanţii bisericilor care ar trebui să să clarifice regulile.

de Laurenţiu Rădulescu

la 20.04.2021 , 16:38

  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

Autoritățile au anunțat ca slujbele de Paște vor avea loc în curțile bisericilor, iar credincioșii trebuie să țină în continuare cont de respectarea distanțării fizice și purtarea măștii de protecție. 

De asemenea, în noaprea de Înviere, credincioşii care vor participa ls slujbă, vor putea sta afară până la ora 5:00 dimineaţa.

În ceea ce-i privește pe românii din diaspora care vor să vină în țară cu ocazia Paștelui, aceștia trebuie să țină cont că, dacă vor veni din statele din zona galbenă, vor trebui să prezinte un test PCR negativ sau certificatul de vaccinare, pentru a nu fi nevoiți să stea în izolare. 

Vezi și

Anunţul şefului Guvernului a adus nemulţumiri, însă, în sânul bisericii. Mâine urmează însă să aibă loc o nouă întânire cu reprezentanţii bisericilor pentru clarificarea regulilor.

Laurenţiu Rădulescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Slujba de Înviere, organizată în aer liber, în curțile bisericilor. Anunțul premierului i-a nemulțumit pe reprezentanții BOR