Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Societatea civilă nemulțumită de lipsa de transparență a statului român în lupta cu pandemia

Într-o intervenție în cadrul videoconferinței organizate de trustul de presă Bursa, reprezentații societății civile și-au exprimat nemulțumirea în ceea ce privește lipsa de transparență a statului roman, pentru măsurile de combatere a pandemiei și proiectele finanțate cu bani europeni.

de Redactia Observator

la 22.06.2020 , 11:56

Societatea civilă nemulțumită de lipsa de transparență a statului român în lupta cu pandemia - iStock | Getty Images

"În calitate de exponenţi ai societăţii civile, am solicitat instituţiilor statului, implicate de asemenea în criza Covid, o cooperare transparentă deoarece şi la nivelul instituţiilor de stat s-au dezvoltat nişte proiecte tot pentru cunoaşterea noului virus. Noi am adus în atenţie ceea ce noi am identificat ca fiind propuneri de impact şi am cerut în acelaşi timp să primim aceleaşi informaţii şi să vedem care este stadiul proiectelor selectate de instituţiile de stat, în speţă de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, pentru că ei au avut un astfel de proiect, cu 2 apeluri, ambele deschise în luna aprilie”, a declarat Lăcrămioara Frăsineanu, Manager de Proiect, Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu.

Aceasta a ținut să sublinieze că este nevoie ca societatea civilă să primească sprijin din partea statului, pentru proiectele cre au avut un impact national în criza fără precedent generată de pandemie.

”În general, societatea civilă s-a implicat în mod activ, în principal la nivel comunitar, lăsând statul să acţioneze strategic la nivel naţional, dar au fost şi anumite proiecte ale societăţii civile care au avut impact naţional cum a fost acest apel de proiecte deschis de Senatul Ştiinţific al Fundaţiei", a declarat aceasta.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Ştiri sociale » Societatea civilă nemulțumită de lipsa de transparență a statului român în lupta cu pandemia