Video Soluţiile găsite de autorităţi pentru a fluidiza traficul din vămi. Şoferii au de aşteptat ore întregi pentru a intra sau a ieşi din ţară
Graniţele ţării sunt sufocate de maşini, asta după ce mii de români au ales să îşi petreacă vacanţele în străinătate. La vămile din vestul ţării şoferii au de aşteptat ore bune pentru a ieşi din ţară. Alţii îşi testează răbdarea la cozile uriaşe, formate pe sensul de intrare în România. Pentru a fluidiza traficul, poliţiştii de frontieră au luat o serie de măsuri, unele în colaborare cu vecinii maghiari.
Ore întregi de aşteptare şi nervi întinşi la maxim. Este tablou unei zile aglomerate, la graniţele României. Fie că vin acasă în concediu sau pleacă din ţară, oamenii au fost nevoiţi să aştepte sute de minute în maşini, pentru a-şi putea continua drumul spre vacanţă.
Andrei Dincă, purtător de cuvânt IPF Arad: Prin punctul de trecere al Frontierei Nădlac 2, au efectuat formalităţile de control, peste 103.000 de persoane, dintre acestea peste 55.000 pe sensul de intrare şi peste 48.000 pe cel de ieşire,
Timpul de aşteptare la graniţă ajunge la 120 de minute în Vama Nădlac II
Potrivit site-ului Poliţiei de Frontieră, timpul de aşteptare la graniţă ajunge la 120 de minute în Vama Nădlac II. Cei care vor însă să intre în ţară prin Vama Nădlac au de aşteptat cu o jumătate de oră în plus. Pentru fluidizarea traficului, Poliţia de Frontieră a dispus o serie de măsuri care să reducă timpii de aşteptare.
- Ucrainean de 50 de ani, prins cu o sumă exorbitantă de bani într-un rucsac, la Vama Siret
- 4 puşti și 5 pistoale, descoperite în Vama Nădlac, sub banchetă, într-un microbuz cu numere de Bulgaria....
- Aglomeraţie de coşmar la ieşirea din ţară. Coloană de sute de maşini la Nădlac II, se aşteaptă minimum 80...
Andrei Dincă, purtător de cuvânt IPF Arad: A fost suplimentat personalul poliţiei de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi arterele de control până la capacitatea maximă, permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere.
Bătăi de cap au avut şi şoferii care au tranzitat Vama Petea din Satu Mare
Măsuri au fost luate şi pentru a evita cazurile în care oamenilor li s-ar putea face rău, din cauza căldurii pe care o îndură în timp ce aşteaptă la coadă.
Andrei Dincă, purtător de cuvânt IPF Arad: La solicitarea Poliţiei de Frontieră autorităţile locale au instalat in punctului de trecere a frontierei Nădlac 2 un punct de prim-ajutor. Voluntari şi paramedici sunt pregătiţi să acorde ajutor de specialitate în punctele de trecere în caz de nevoie.
În plus, poliţiştii de frontieră şi pompierii SMURD au împărţit sticle cu apă celor din coloanele interminabile. Bătăi de cap au avut şi şoferii care au tranzitat Vama Petea din Satu Mare. Şi acolo s-au format cozi uriaşe, din cauza timpului de aşteptare care a depăşit ore întregi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰