SPECIAL! Cum să-ţi faci telefonul simpatic
Fiecare accesoriu pe care-l purtăm spune ceva despre noi. Excepţie nu fac nici măcar carcasele de telefon. Ele sunt necesare pentru cei mai neatenţi, dar asta nu înseamnă că trebuie să fie banale. Dacă sunteţi o fire mai veselă, poate că aveţi nevoie de o carcasă cu minioni, simpaticele personaje animate. Dar dacă nu vă încântă nimic din ceea ce se găseşte pe piaţă, puteţi să încercaţi să vă faceţi singur carcasa de telefon. E mai simplu decât pare
Fiecare accesoriu pe care-l purtăm spune ceva despre noi. Excepţie nu fac nici măcar carcasele de telefon. Ele sunt necesare pentru cei mai neatenţi, dar asta nu înseamnă că trebuie să fie banale. Dacă sunteţi o fire mai veselă, poate că aveţi nevoie de o carcasă cu minioni, simpaticele personaje animate. Dar dacă nu vă încântă nimic din ceea ce se găseşte pe piaţă, puteţi să încercaţi să vă faceţi singur carcasa de telefon. E mai simplu decât pare.
Înainte de a vă apuca de lucru, asiguraţi-vă că aveţi la îndemână toate ingredientele.
Emblematici pentru simpaticele personaje galbene sunt ochii, deci o să începeţi cu ei.
Aveţi nevoie de două dopuri de plastic, argilă albă şi argilă gri, vopsea argintie, unelte pentru argilă, vopsea acrilică şi o lumânare.
Înmuiaţi dopul de plastic cu ajutorul lumânării, apoi daţi la o parte partea din mijloc. Ar trebui să rămâneţi cu o formă care să semene cu ramele de ochelari. Repetaţi procedeul şi pentru celălalt capac.
Apoi vopsiţi capecele cu vopsea argintie.
Din argila albă faceţi două jumătăţi de sferă egale. Ţineţi cont că cele două trebuie să se potrivească perfect în capacele de plastic. Cu ajutorul uneltelor faceţi câte o adâncitură în mijloc. Apoi coaceţi-le la cuptor.
După aceea, cu ajutorul vopselei acrilice, începeţi să desenaţi irisul ochilor.
Puneţi lipici pe interiorul capacelor, apoi fixaţi ochii.
Din argila gri formaţi doi cilindri, iar cu ajutorul unui cuţit faceţi un şanţ la mijloc. Din aceeaşi argilă faceţi nişte biluţe. Acestea vor fi accesorii care vor fi adăugate ramelor. Coaceţi-le şi pe acestea.
Cu ajutorul lipiciului, adăugaţi-le ramelor de ochelari.
Urmează husa. Aveţi nevoie de un clei siliconat, la care veţi adăuga vopsea acrilică galbenă. Frământaţi cleul ca pe o cocă până când culoarea devine uniforma.
Acoperiţi telefonul cu folie de plastic. Apoi puneţi cleiul siliconat peste. Lăsaţi-l să se usuce.
Apoi, cu ajutorul unui cuţit ascuţit şi cu mare atenţie, decupaţi orificiile.
La final, lipiţi ochii pe spatele şi. gata. Aveţi propria carcasă personalizată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰