Special! ”Jucării” cu una, două sau trei roți
Vehiculul cu o roată este una dintre cele mai amuzante invenţii din ultima perioadă. E drept, nu e o roată obişnuită, are motor electric şi niste senzori care o fac să stea dreaptă, chiar şi când nu funcţionează.
Teoretic, oricine poate să se deplaseze cu un solowheel. Doar că practica ne omoară. E mai mult decât clar că nimeni nu se va putea deplasa cu această roată fără mult antrenament. De altfel, producătorul vă va spune acest lucru de la bun început.
Dar să-l vedem pe colegul Victor în acţiune. Nu de alta, dar pare să-şi fi însuşit foarte bine partea teoretică. Seamănă cu un copil căruia tocmai i s-au scos roţile ajutătoare de la bicicletă.
Colegul Dragoş reuşeşte din prima. Există şi o explicaţie: el nu e doar cameraman, e şi motociclist. Clar! Solowheel e doar pentru cei aleşi. Dar există şi alte vehicule aparent bizare, dar care par să aibă o stabilitate net superioară.
Cu un centru de greutate aproape lipit de şosea, tricicleta atrage nu doar privirile curioşilor, ci şi atenţia poliţiştilor. Pentru fanii bicicletelor clasice avem şi un model pe gustul lor. Aparent, pentru că acest vehicul pe 2 roţi este fabricat din lemn.
Două luni durează producerea unui singur exemplar. Iar nota de plată e pe măsură: 4 mii de euro. Aşa că e de înţeles de ce doar doi francezi şi-au cumpărat câte una până acum.
Cine vrea să testeze oricare dintre aceste jucării pentru oameni mari le găseşte la salonul de motociclete din Băneasa, până duminică. Şi tot acolo e şi expoziţia de motociclete, pentru cei cu mai multă nevoie de adrenalină.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰