Antena Meniu Search
x

Special! Lecția austriacă de turism pentru români

Gospodarul turist român merge vara la mare şi iarna la munte. Problema este că, de multe ori, destinaţia lui nu este una din România

Vezi și

Gospodarul turist român merge vara la mare şi iarna la munte. Problema este că, de multe ori, destinaţia lui nu este una din România. 

Ce au Alpii austrieci în plus faţă de bătrânii Carpaţi? Nimic. Dar omul sfinţeşte locul. Iar întreprinzătorii din Austria au înţeles că un client mulţumit este un client fidel. Aşa reuşesc să aibă staţiunile de schi pline de la începutul toamne până la sfârşitul primăverii. E o lecţie de turism pe care românii nu au asimilat-o pe deplin. Nu încă cel puţin.

Zell am See - Kaprun este paradisul sporturilor de iarnă. Aici poţi să schiezi la 3000 de metri altitudine, pe cei 138 de kilometri de pârtie, poţi să înoţi la 700 de metri în plină iarnă sau poţi să tragi aer, să te relaxezi şi să te bucuri de privelişte. Tot aici, în inima Alpilor, se găseşte unul dintre cei mai vechi gheţari din lume.

Staţiunea aflată la 85 de kilometri de Salzburg este locul în care turismul din sezonul rece şi-a atins forma desăvârşită. Super puterea austriecilor pare să fie că au înţeles turiştii ce vor turiştii de la o vacanţă. Mai ales cei care adoră să schieze.

Un mit despre Austria spune că e destinaţie doar pentru bogaţi. De fapt, aici există oferte pentru fiecare buzunar. Mai ales că patronii au înţeles dorinţa est europenilor de a se bucura de o vacanţă la cele mai înalte standarde.

Dar nu doar pârtiile impecabile, panoramele din altă lume şi ospitalitatea austriacă conving tot mai mulţi români să viziteze staţiunea. Ci şi celelalte activităţi. După o zi lungă pe pârtie, turiştii se pot relaxa într-una dintre cele 11 piscine, 18 saune şi 28 de camere de tratament.

După ce aţi văzut tot ce are de oferit doar această staţiune, veţi înţelege mai uşor de ce anual, 2 milioane de turişti aleg să-şi petreacă vacanţa aici.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Stiri sociale » Special! Lecția austriacă de turism pentru români