Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Special! Machiajul de primăvară înseamnă culoare

Chiar dacă există o culoare a anului - Marsala, în cazul lui 2015 - asta nu înseamnă că trebuie să fie prezentă în orice machiaj!

de Redactia Observator

la 30.03.2015 , 20:51

Chiar dacă există o culoare a anului - Marsala, în cazul lui 2015 - asta nu înseamnă că trebuie să fie prezentă în orice machiaj!

În plus, nici nu este indicat să o includeţi în machiaj, dacă nu vă avantajează. În plus, un aspect interesant nu se realizează urmând tendinţele impuse de stilişti sau de revistele de modă. Aşa că, dacă e primăvara, lăsaţi-vă imaginaţia să zburde.

Pe faţa curată şi hidratată, aplicaţi fondul de ten cât mai lejer. Un machiaj de primăvară nu trebuie să dea senzaţia de tencuială. Treceţi la pasul următor: primer-ul pentru ochi. Accentuaţi partea exterioară a pleoapelor superioare cu un dermatograf gri-închis, rezistent la apă. Difuzaţi cu ajutorul unei pensule. Acoperiţi dermatograful cu un fard maro-închis. Creaţi profunzime cu un fard maro în culoarea pământului uscat. Zona de sub sprâncene o luminaţi cu un alb perlat. Conturaţi pleoapele inferioare cu acelaşi dermatograf gri-închis, rezistent la apă. Acoperiţi cu fardul-maro închis.

Vezi și

Luaţi cleştişorul special şi întorceţi-vă genele. Aplicaţi un strat generos de mascara pe genele superioare. Dacă simţiţi nevoia, vă puteţi rimela şi genele inferioare. Nu vă conturaţi buzele, dar coloraţi-le cu un ruj roz şi lucios.

Machiajul este gata. Este de mare efect, chiar dacă nu este greu de realizat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Ştiri sociale » Special! Machiajul de primăvară înseamnă culoare