Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Special! Un SECRET ascuns de sute de ani a ieșit la iveală. Românii au aflat !

Apa vie este o prezentă nelipsită în folclorul şi în basmele populare ale românilor! Lichidului îi sunt atribuite proprietăţi miraculoase, cum ar fi vindecarea rănilor sau chiar înfrângerea morţii.

de Redactia Observator

la 09.07.2015 , 21:23

Apa vie este o prezentă nelipsită în folclorul şi în basmele populare ale românilor! Lichidului îi sunt atribuite proprietăţi miraculoase, cum ar fi vindecarea rănilor sau chiar înfrângerea morţii. 

În Alba, însă, există un sat prin care se spune că trece un izvor cu apă vie. Nu este o legendă, pentru că pârâul chiar există. Oamenii locului povestesc faptul că, datorită apei, pe vremuri familiile făceau şi câte zece copii. Şi tot graţie proprietăţilor magice ale izvorului, pe vremuri, în zonă trăiau uriaşi.

Legendele uriaşilor sunt des întâlnite pe meleagurile carpatice. În orice zonă a ţării ai merge, cu siguranţă există poveşti despre creaturi gigantice care trăiau acolo în vremuri imemoriale. Cum au apărut, unde au dispărut şi care le era menirea sunt întrebări fără răspuns. Nu şi în comuna Ocoliş din Alba. Şi aici legendele spun că uriaşii existau. Dar aceeaşi legendă oferă şi o explicaţie.

Vezi și

Conform poveştilor din bătrâni, apa care curge în izvorul de lângă localitate este apă vie. Proprietăţile miraculoase ale apei i-ar fi ajutat pe unii oameni să atingă dimensiuni cu adevărat uriaşe.

Astăzi, munţii sunt la locul lor, uriaşii au intrat în legendă, însă izvorul este tot acolo. Iar oamenii continuă să bea apa. Proprietăţile miraculoase ale apei ar avea şi o explicaţie.

Nu e de mirare de ce tot mai multă lume, nu doar localnicii, vine să bea apă din izvorul cu apă vie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Special! Un SECRET ascuns de sute de ani a ieșit la iveală. Românii au aflat !