România ar urma să treacă de la starea de urgență la starea de alertă
După 15 mai am putea intra în stare de alertă! Noua reglementare este necesară pentru a putea menţine anumite restricţii şi reguli de distanţare socială.
- România ar urma să intre în starea de alertă din 15 mai.
- În starea de alertă nu se pot da ordonanțe militare.
Starea de alertă este tot o măsură excepțională și poate fi declarată la nivel de localități de primar, la nivel de județ de prefect, însă tot Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, este cel care semnează documentul pentru această stare de alertă.
Vorbim tot despre un cadru legislativ în care pot fi luate măsuri, pot fi date avertizări către populație. Nu este la fel de restrictivă precum starea de urgență. Vorbim doar despre un cadru legislativ în care pot fi menținute măsuri de distanțare socială pentru că, dacă ne amintim declarația lui Klaus Iohannis de săptămâna trecută, acesta spunea că, după ce expiră starea de urgență, vom continua să purtăm măști în spațiile închise.
Este important de precizat că în starea de alertă nu se pot emite ordonanțe militare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰