Statul va suporta, de la anul, o parte din cheltuielile românilor cu biletele la film sau sala de fitness
Proiectul impozitului pe gospodărie prevede că unele cheltuieli vor fi deductibile. Însă, pentru asta, va trebui să păstrăm bonurile şi chitanţele. Iar la sfârşitul anului, credeţi sau nu, Fiscul ar putea să ne plătească pe noi.

Astfel de cheltuieli ar putea intra în categoria celor deductibile de anul viitor. Adică vor fi scutite de taxele din prezent.
Deduceri vor fi aplicate şi pentru abonamente medicale sau la sala de fitness.
Însă totul va fi cu o limită. Pentru o gospodărie formată dintr-o singură persoană, de exemplu, limita va fi de 2.000 de lei pe an.
Tot angajatul va avea şi sarcina achitării impozitului pe venit. De anul viitor, impozitarea la sursă dispare.
Însă proiectul dă şi o rază de speranţă celor care sunt bun-platnici: la sfârşitul anului, după regularizare, familiile care au avut cheltuieli mai mari sau egale cu veniturile ar putea să nu mai plătească deloc impozit.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰