Video Sunetul alb folosit pentru adormirea copiilor poate afecta auzul. Recomandările medicilor pentru părinți
Sunetul alb, folosit atât de frecvent de părinţi pentru adormirea copiilor, le poate provoca micuţilor probleme de auz. Studiile recente arată că folosirea acestui gen de muzică, foarte aproape de copil şi la volum mare, afectează modul în care se formează hărţile neuronale responsabile cu auzul.
"Acest sunet îl ascultam când era bebeluşul micuţ. Bine, chiar şi acum încă-l ascultăm. La noi a funcţionat", spune Lăcrămioara.
Lăcrămioara şi-a obişnuit copilul de un an şi patru luni să doarmă cu sunete albe încă din prima zi de viaţă.
"De când s-a născut, sunetul de aspirator a fost minunat pentru noi, sunetul de la feon, sunete alea de pe YouTube pe care le găsim și ne-au ajutat foarte mult la colici, la liniștirea lui", spune Lăcrămioara.
Şi Alex are un băieţel de un an şi patru luni pe care-l adoarme doar cu sunete albe.
"Când am aflat de ele, s-a schimbat cu totul lumea noastră. Şi acum, da. Încercăm din ce în ce, la o intensitate din ce în mai mică, până o să se obișnuiască cu gălăgia din casă. El dacă aude sunete, ne aude pe noi vorbind sau televizor, se trezește. La început o țineam la maxim, că nu știam. Și după aia ne-am citit, ne-am documentat", spune Alex.
Specialiştii spun că este utilă folosirea sunetelor albe la nou născuţi pentru adaptarea la viaţa extrauterină, dar cu anumite restricţii. Recomandarea este ca volumul să nu depășească 50 de decibeli, iar dispozitivul cu sunet alb să fie amplasat la o distanță de 2 metri de locul în care doarme copilul.
Ghidurile internaţionale spun că sunetele albe trebuie oprite după ce copilul adoarme.
"Trebuie folosit în primul rând ca un trigger al somnului. Nu trebuie să folosim niciodată 24 din 7, iar ca și vârstă putem folosi până la 8 luni, un an de zile maxim, deoarece poate da o dependență psihoemoțională. Ca și aparate, sunt preferate aparatele specializate sau speciale pentru așa ceva, este interzis să folosim smartphone-urile sau tableta deoarece acestea pot genera intensități mari ale sunetului 80-90 de decibeli", spune Angela Crăciunescu, medic ORL
Nerespectarea acestor indicaţii poate avea urmări grave.
"Putem să-i facem o traumă sonoră, deci o afectare a senzoriului auditiv al nou născutului, ceea ce se poate fi descoperit mult mai târziu. Afectarea auzului pe o anumită frecvență și, din păcate, nu se mai recuperează", spune Angela Crăciunescu, medic ORL.
Utilizarea sunetului alb în exces poate duce şi la o întârziere a limbajului.
