Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Suntem în plin post al Crăciunului, iar gurmanzii abia fac faţă interdicţiilor ca să îl ducă la bun sfârşit

Dar, special pentru cei care nu îşi pot stăpâni pofta de dulce, cofetarii şi patiserii se întrec care mai de care în reţete delicioase cu prăjituri de post!

de Redactia Observator

la 21.11.2017 , 08:55

Dar, special pentru cei care nu îşi pot stăpâni pofta de dulce, cofetarii şi patiserii se întrec care mai de care în reţete delicioase cu prăjituri de post!

Paula Vals, managerul unei cofetării: "Începând de la saleuri, începând de la plăcintă cu dovleac, cu mere, cu gutuie, până la cornuleţele tradiţonale, cornete cu vanilie, tarte cu ciocolată veritabilă."

E clar că v-am făcut poftă. Dar, ceea ce nu ştiţi este că toate aceste dulciuri sunt de post. Da, se poate mânca bine şi sănătos chiar şi în în timpul postului, recomandat până şi de specialişti.

Vezi și

Veronica Taraciuc, nutriţionist: "Este foarte bine să uităm puţin de carne şi de toate toxinele pe care le conţine şi e bine să profităm de perioada postului pentru sănătate, să ne dăm un plus de vitamine, un plus de minerale."

Iar românii recunosc că se descurcă cu brio şi în perioada postului, când vine vorba să îşi răsfeţe papilele gustative cu ceva... dulce.

Nici raw-veganii nu sunt neglijaţi în această perioadă a anului. Dar nici cei cu intoleranţă la gluten sau diabeticii. Special pentru ei sunt pregătite adevărate delicii culinare.

Paula Vals, managerul unei cofetării: "Începând de la cozonacul raw-vegan, bomboane raw-vegane. Pentru cei care au probleme cu glutenul produse fără gluten şi fără zahăr."

Iar oferta cofetăriilor şi patiseriilor nu se opreşte aici. Există o mulţime de produse preparate fără lapte şi ouă care le înlocuiesc cu succes pe cele tradiţionale. Nutriţioniştii spun chiar că dulciurile de post sunt mult mai sănătoase pentru organism.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Suntem în plin post al Crăciunului, iar gurmanzii abia fac faţă interdicţiilor ca să îl ducă la bun sfârşit