Sute de copii din Constanţa au pornit la o vânătoare de ouă
Dacă pot americanii, noi de ce nu am putea? În prag de Paşte, aproape 300 de copii din Constanţa au pornit la o vânătoare de ouă. E drept, tradiţia nu este de la noi, ci împrumutată de la americani.
Dacă pot americanii, noi de ce nu am putea? În prag de Paşte, aproape 300 de copii din Constanţa au pornit la o vânătoare de ouă. E drept, tradiţia nu este de la noi, ci împrumutată de la americani.Un lucru este însă cert. Obiceiul a fost preluat cu succes şi, bineînţeles, cu multă bucurie de cei mici. Mai ales că la final, copiii din 11 centre de plasament au primit şi foarte multe cadouri.
Aproape 300 de copii au aşteptat nerăbdători să vadă ce surprize le-a adus iepuraşul. Aşa că, după ce au făcut cunoştinţă cu Rilă, puştii au primit pungi de plastic şi au pornit la vânătoare. Nu orice vânătoare, ci una de ouă de ciocolată.
Entuziasmaţi, copiii au luat-o la fugă prin iarbă. În doar câteva minute, cele 400 de ouă ascunse au fost găsite şi adunate. "Vânătoarea de ouă" este o tradiţie adusă la noi de peste ocean.
Iar surprizele pentru cei mici nu s-au terminat aici. La finalul aventurii toţi au primit şi multe jucării, haine şi cosmetice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰