Video Tabără pentru salvarea meșteșugul de cărbunar, în Lupeni. Cum se face cărbunele în mod tradiţional
În era tehnologiei, meşteşugurile tradiţonale sunt pe cale de dispariţie. Este şi cazul meseriei de cărbunar, veche de secole şi transmisă din generaţie în generaţie. Pentru a salva însă acest meşteşug, autorităţile dintr-o localitate din Harghita au organizat o tabără, unde vizitatorii au putut vedea nu doar cum se face în mod tradiţional cărbunele, ci şi ce obiecte de artă pot fi realizate cu ajutorul lui.
În satul Lupeni, meseria de cărbunar se practică de peste 300 de ani. Dacă pe vremuri aproape toţi locanicii aveau această ocupaţie, acum mai sunt doar câţiva care o practică.
Balint Deneş, cărbunar: Eu am învăţat în primul rând de la părinţi, de la tata.
Meseria de cărbunar, una istovitoare
Este şi motivul pentru care, în timp, munca manuală a fost înlocuită de fabrici.
Kovacs Lehel, primarul din Lupeni: Astăzi au inventat o tehnologie nouă prin care au un randament mai mare şi aşa merită mai bine, cel pe stil sătrămoşesc nu se mai poate menţine, că să aibă un profit atât pentru antreprenori, cât și pentru carbunari.
Ca să salveze de la dispariţie meşteşugul şi să nu fie dat uitării, autorităţile locale s-au gândit să facă o tabără. Aici vizitatorii pot vedea cum se face cărbunele în mod tradiţional, dar pot învăţa să facă şi obiecte de artă cu ajutorul lui.
Cei care vin în tabără pot vedea şi o expoziţie cu fotografii în care sunt prezentaţi vechii cărbunari din Lupeni.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰