Video Gheorghe Ceaureanu, sculptorul în vârstă de 90 de ani care şi-a dedicat întreaga viaţă lemnului
Singurul sculptor în lemn din comuna gorjeană Peştişani are aproape 90 de ani şi practică această meserie de zeci de ani şi care încă îi mai încântă pe oameni cu sculpturile sale. De la obiecte de mobilier realizate în stil vechi, până la porţi maramureşene, bărbatul pune suflet în fiecare creaţie.
Gheorghe Ceaureanu s-a apucat de sculptură în urmă cu aproape 60 de ani, iar de atunci a creat adevărate operă de artă.
Gheorghe Ceaureanu, sculptor: Toată viaţa am sculptat. În '51 am terminat şcoala, n-am învăţat sculptura, că nu ne-a învăţat, şi prin '65 am început să sculptez. M-a învăţat un om care sculpta bine.
Sute de sculpturi au ieşit din mâinile bătrânului
Toate create cu multă trudă şi migală. Sculptorul gorjean are comenzi în întreaga ţară, iar preţurile sunt pe măsura muncii depuse. Pentru o uşă sculptată, preţul se ridică la 1.000 de lei.
Gheorghe Ceaureanu, sculptor: La Severin, Sibiu, Sebeş, Alba, am făcut tâmplării cu oamenii mei. Au mai venit unii acum. Le-am spus că sunt bătrân, nu prea mai văd bine. De la Vâlcea au venit să le fac o pereche de uşi sculptate.
Chiar dacă pe vremea când era maestru la şcoala de arte şi meserii din Peştişani a învăţat generaţii întregi cum să prelucreze lemnul, Gheorghe Ceaureanu a rămas singurul sculptor din localitate. Aşa că oamenii locului îl consideră o legendă şi preţuiesc fiecare lucrare pe care bătrânul a făcut-o pentru ei.
Vecin: Tinerii au plecat la oraş, cei care au rămas nu vor să mai lucreze. Ne bucurăm că am putut să facem la vremea aia şi ne mulţumim cu tot ce am construit atunci.
Cosmin Pigui, primar Peştişani: Chiar e o meserie de viitor, care nu va dispărea niciodată pentru că lemnul şi naturalul nu vor dispărea niciodată din viaţa noastră, iar orice tendinţe ale modei nu vor putea niciodată să excludă un lemn bine sculptat, tratat, prelucrat.
De-a lungul timpului, operele lui Gheorghe Ceaureanu au ajuns în cele mai mari expoziţii de sculptură din ţară.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰