Taximetrist, dat afară în urma reclamaţiei unui client! Cu toţii ne-am regăsit în această situaţie! Iată ce putem face atunci când şoferii de taxi încearcă să ne păcălească
Un taximetrist din Bucureşti a fost dat afară din compania pentu care lucra, în urma reclamaţiei unui client! Şoferul i-a cerut acestuia "să se înţeleagă" la preţ, adică să îi plătească mai mult până la destinaţie, de altfel o situaţie de care, foarte probabil s-a lovit oricine circulă cu taxiul în Capitală.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- După ce au sfidat România pe teren, kosovarii au lăsat dezastru și în vestiare. Stive de ambalaje murdare și cafea vărsată pe mese
Un taximetrist din Bucureşti a fost dat afară din compania pentu care lucra, în urma reclamaţiei unui client! Şoferul i-a cerut acestuia "să se înţeleagă" la preţ, adică să îi plătească mai mult până la destinaţie, de altfel o situaţie de care, foarte probabil s-a lovit oricine circulă cu taxiul în Capitală.
Din dorinţa de a scoate cât mai mulţi bani, ilegal, şi în încercarea de a-şi păcăli clientul, şoferul de la compania Taxi Leone a rămas fără loc de muncă.
În seara de 25 martie, reclamantul a urcat în maşina taximetristului, cerând să îl ducă până în cartierul Băneasa. Şoferul i-a cerut, aşa cum o fac foarte mulţi taximetrişti, în special la ore târzii, să îi achite mai mult decât ar face cursa, fără să ea drumul la aparat.
Deranjat de propunerea taximetristului, clientul a coborât din maşină, nu înainte însă de a nota indicativul maşinii şi numărul de înmatriculare.
Dacă taximetristul refuză cursa deşi este liber sau cere mai mulţi bani, clienţii pot reclama la firma de la care este taxiul. La fel a făcut şi clientul care a fost dat afară din maşină pentru că nu a fost de acord cu ilegalităţile şoferului.
Reprezentanţii Taxi Leone s-au arătat deranjaţi de faptul că un angajat de-al lor a refuzat un client, şi au decis să-l dea afară.
Dacă vă regăsiţi vreodată într-o astfel de situaţie, trebuie să ştiti că obligaţiile şoferilor de taxi sunt următoarele:
- să nu refuze clientul în efectuarea unei curse în interiorul localităţii şi să respecte solicitările legale ale acestuia;
- să oprească pe traseu la semnul clientului, când se află în poziţia de operare "Liber"; - să elibereze bonul fiscal la finalul cursei, pe baza căruia va încasa contravaloarea prestaţiei efectuate;
- să nu pretindă ca plata pentru prestaţia efectuată decât suma prevazuta pe bonul client;
- să transporte clientul la destinaţie pe traseul optim sau pe traseul solicitat ori convenit cu acesta;
- să transporte bagajele clienţilor, în cazul transportului de persoane, în limitele spaţiului destinat pentru acestea, fără perceperea de tarife suplimentare;
- să nu execute activitate de transport în regim de taxi fără a avea aparatul de taxat şi lampă taxi în funcţiune pentru poziţia de operare respectivă;
- să poarte obligatoriu centura de siguranţă când circulă fără client, în restul cazurilor portul centurii fiind opţional.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰