Temperaturi normale! Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 26 octombrie – 8 noiembrie 2015, care vizează toate regiunile ţării: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, precum şi zona montană
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 26 octombrie – 8 noiembrie 2015, care vizează toate regiunile ţării: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, precum şi zona montană
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
ESTIMAREA ANM PENTRU INTERVALUL 26 OCTOMBRIE – 8 NOIEMBRIE
BANAT
În primele 4 zile ale intervalului regimul termic va fi relativ constant şi caracterizat de valori maxime de temperatură cuprinse între 13 şi 17 grade şi minime între 1 şi 8 grade. Din data de 30 octobrie vremea se va răci treptat, iar la finalul celei de a doua săptămâni temperaturile vor putea coborî sub mediile climatologice specifice perioadei. Mediile maximelor vor scădea cu aproximativ 5 grade până la finalul intervalului de prognoză, iar mediile minimelor vor fi între 2 şi 4 grade.
Probabilitatea pentru ploi slabe şi pe arii restrânse va fi în creştere după data de 3 noiembrie. Vor fi condiţii de ceaţă, iar la sfârşitul lunii octombrie şi în luna noiembrie şi de brumă.
TRANSILVANIA
În ultimele zile ale lunii octombrie şi la începutul lunii noiembrie temperaturile nu vor avea variaţii semnificative şi se vor stiua în apropierea mediilor climatologice specifice prioadei. Media valorilor diurne va fi între 11 şi 14 grade. În intervalul următor, trendul general va fi de răcire treptată, astfel că din data de 5 noiembrie media maximelor nu va mai depăşi 10 grade, iar vremea va deveni uşor mai rece decât în mod obişnuit. Media regională a minimelor va mai trece de 2 grade doar în primele două zile ale intervalului, iar între 1 şi 5 noiembrie chiar va coborî sub pragul de îngheţ.
Condiţile de ploaie slabă vor fi mai mari începând cu data de 4 noiembrie. Probabilitatea de ceaţă şi de brumă va fi mai mare în zonele depresionare.
MARAMUREŞ
Până la finalul lunii octombrie media maximelor termice va fi de peste 14 grade, apoi va scădea, iar din data de 6 noiembrie nu va mai depăşi 10 grade. Media minimelor nocturne regionale va avea oscilaţii între 4...5 grade în prima noapte şi în jur de 0 grade între 1 şi 4 noiembrie.
Probabilitatea pentru ploi slabe va creşte din data de 4 noiembrie. Mai ales dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă şi de brumă.
MOLDOVA
La începutul intervalului media maximelor va fi de 14 grade, iar a minimelor de 4...5 grade, apoi va fi, în general, în scădere, astfel că pe întreaga perioadă de prognoză maximele vor avea în medie între 9 şi 13 grade, iar minimele între -1 şi 3 grade.
Probabilitatea pentru ploi slabe şi pe arii restrânse va fi mai mare în ultimele zile ale intervalului de prognoză. Vor fi condiţii de ceaţă şi, mai ales în nordul regiunii şi în zona subcarpatică, şi de brumă.
DOBROGEA
Cea mai caldă zi din întreg intervalul de prognoză ar putea fi 26 octombrie, cu o medie a maximelor termice în jurul a 15 grade, apoi temperaturile vor scădea uşor şi treptat, iar cele mai mici valori se vor atinge la sfârşitul lunii octombrie şi la începutul lunii noiembrie, când media maximelor va fi de 10 grade şi va caracteriza o vreme uşor mai rece decât în mod obişnuit la acea dată. Media valorilor minime nocturne va depăşi 4 grade în aproape fiecare zi, iar cel mai răcoare va fi între 1 şi 3 noiembrie când media va fi în jur de 3 grade.
Condiţii pentru ploi slabe, izolate, vor fi din data de 30 octombrie. Probabilitatea pentru ceaţă va fi mai mare dimineaţa şi noaptea, când poate să apară şi brumă.
MUNTENIA
Prima zi de prognoză va fi şi cea mai caldă, cu temperaturi maxime cuprinse între 14 şi 18 grade şi minime de peste 5 grade pe arii extinse. Din data de 27 octombrie vor fi variaţii de la o zi la alta, dar trendul general va fi de scădere. Cele mai răcoroase zile ar putea fi la sfârşitul lunii octombrie şi la începutul lunii noiembrie, precum şi în jurul datei de 8 noiembrie, când mediile maximelor vor fi de doar 10...11 grade, iar a minimelor în jur de 1 grad.
Ploi slabe şi pe arii restrânse ar putea să apară, cel mai probabil, după data de 4 noiembrie. Vor fi condiţii de ceaţă mai ales dimineaţa şi noaptea. Poate să se formeze şi brumă, la început în zona subcarpatică, apoi şi la câmpie.
OLTENIA
Vremea se va răcori treptat, de la medii ale valorilor termice maxime de 17 grade, la începutul intervalului, până la 10 grade, în zilele de 7 şi 8 noiembrie. Vor scădea uşor şi temperaturile minime, iar cele mai mici valori se vor atinge în perioada 2 – 5 noiembrie, când media minimelor regionale va fi în jur de 1 grad.
Probabilitatea pentru ploi slabe şi pe arii restrânse, va fi în creştere din data de 4 noiembrie. Vor fi condiţii de ceaţă, dar şi de brumă, mai ales la sfârşitul lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie.
LA MUNTE
Regimul termic va fi în scădere uşoară şi treptată, de la medii ale maximelor termice de 7...8 grade în ultimele zile ale lunii octombrie, până la 4 grade în zilele de 7 şi de 8 noiembrie. Vor scădea şi temperaturile nocturne, astfel că după data de 31 octombrie vor predomina valorile negative.
Se vor semnala precipitaţii slabe şi pe arii restrânse, cel mai probabil după data de 3 noiembrie. Mai ales dimineaţa şi noaptea, local, va fi brumă, iar pe văi şi în depresiuni ceaţă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰