Tico zboară cu 170 la oră pe A2, spre mare: "Las-o uşor, las-o uşor! Gata!" (video)
Un Tico zboară cu 170 la oră pe A2, spre mare, de 1 Mai. Pasagerul din dreapta şoferului începe să strige: "Las-o uşor, las-o uşor!"
Un Tico zboară cu 170 la oră pe A2, spre mare, de 1 Mai. Pasagerul din dreapta şoferului începe să strige: "Las-o uşor, las-o uşor!"
Imaginile au fost filmate miercuri, 1 mai, la prânz, şi postate pe Facebook, fiind surprinse pe A2, cel mai probabil în porţiunea dintre Cernavodă şi Constanţa. Un Tico rulează cu 170 de km la oră, în condiţiile în care se vede că pe acea porţiune de autostradă limita de viteză e de 120.
Mai mult, acul kilometrajului e dat peste cap efectiv, viteza maximă pe bord fiind de 160 km la oră.
În filmare se vede cum pasagerul din dreapta şoferului se miră de performanţa autoturismului, apoi se sperie când urmează o curbă la stânga şi începe să strige: "Las-o uşor, las-o uşor!"
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰