Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tineri din Dâmboviţa, loviți intenţionat cu mașina pentru o datorie

A vrut să se răzbune pe rivalii săi şi i-a băgat în spital. A fost scandal mare într-o comună din Dâmboviţa. Un tânăr a mers acasă peste alţi trei băieţi, ca să-şi recupereze o datorie mai veche.

de Redactia Observator

la 13.11.2019 , 11:47

A vrut să se răzbune pe rivalii săi şi i-a băgat în spital. A fost scandal mare într-o comună din Dâmboviţa. Un tânăr a mers acasă peste alţi trei băieţi, ca să-şi recupereze o datorie mai veche. Aceștia s-au luat la ceartă, iar tânărul i-ar fi lovit cu maşina. Una dintre victime a suferit răni grave. Iar şoferul a ajuns în faţa poliţiştilor şi s-ar putea alege cu dosar penal.

Totul s-a petrecut în comuna dâmboviţeană Răzvad. Băiatul, în vârstă de 20 de ani, a mers aseară la alţi trei tineri acasă, pentru a-şi recupera banii. Nu s-a dus singur, şi-a mai luat în maşină un prieten. Când a ajuns, a şi început scandalul. Tânărul susţine că cei trei i-au atacat şi nu i-au mai lăsat să plece.

Tânărul s-a urcat la volan şi a demarat în trombă. I-a lovit pe cei trei cu maşina. Spune că nu intenţionat, ci doar a încercat să scape de acolo. Unul dintre rivalii săi a fost izbit în plin şi a suferit răni grave.

Vezi și

Ceilalţi doi băieţi au fost şi ei răniţi. Spun că tânărul i-a urmărit cu maşina şi i-a lovit intenţionat.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Şoferul a fost dus în faţa anchetatorilor şi s-ar putea alege cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii

Nu se mai pot adăuga comentarii la acest articol


Întrebarea zilei
Considerați că numărul mare de accidente rutiere justifică majorarea tarifelor RCA?
Observator » Ştiri sociale » Tineri din Dâmboviţa, loviți intenţionat cu mașina pentru o datorie