Toamna tropicală aduce temperaturi record în România
Valul de aer tropical ne aduce vreme de vară în noiembrie. Temperaturile doboară record după record şi ziua, şi noaptea. Pe litoral, localnicii şi turiştii au profitat de soare, iar cei mai curajoşi au făcut chiar şi o baie în mare. Diferenţele de temperatură sunt de 18 grade Celsius.
Valul de aer tropical ne aduce vreme de vară în noiembrie. Temperaturile doboară record după record şi ziua, şi noaptea. Pe litoral, localnicii şi turiştii au profitat de soare, iar cei mai curajoşi au făcut chiar şi o baie în mare. Diferenţele de temperatură de la o săptămână la alta sunt de 18 grade Celsius.
La malul mării părea că vine vara astăzi. O femeie mai curajoasă a făcut chiar o baie, deşi apa mării are doar 16 grade. Kiterii şi-au îmbrăcat costumele de neopren, au ridicat zmeiele şi au ieşit în larg.
Între timp, câţiva turişti au profitat de soarele generos şi au făcut plimbări lungi pe plajă.
În 46 de localităţi din toată ţara, noaptea trecută a fost cea mai călduroasă noapte de 3 spre 4 noiembrie de când se fac măsurători.
Şi pe timpul zilei, în Muntenia, vremea caldă la început de noiembrie doboară recorduri. În Capitală, mercurul în termometre a urcat până la 25 de grade.
Au fost cu 18 grade mai multe faţă de acum patru zile când vortexul polar a atins apogeul în România.
Diferenţele sunt de peste 15 grade în aproape toată ţara.
Din cauza vântului, în vestul ţării şi la munte, temperaturile resimţite au fost însă ceva mai scăzute. Localităţi din aproape 20 de judeţe au fost sub cod galben. În zonele înalte din Carpaţii Meridionali, rafalele de vânt au ajuns la 110 kilometri la oră.
Valul de aer tropical care a acoperit sâmbătă România va rămane blocat până la sfârşitul săptămânii peste sud-estul ţării. Asta înseamnă că până atunci temperaturle vor urca la peste 20 de grade.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰