Video Tot mai multe oferte pe piaţa muncii din România. Care sunt cele mai căutate domenii
Toamna se numără joburile noi. Noul sezon a debutat în forţă pe piaţa muncii. Peste un milion de persoane şi-au cătutat un nou loc de muncă, potrivit unui sondaj.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Noul sezon a debutat în forţă pe piaţa muncii: cu 26% mai multe joburi noi în septembrie 2021 versus septembrie 2020 şi cu 19% în plus faţă de 2019. Cele peste 38.000 de joburi noi au atras peste 1.100.000 de aplicări. Peste 38.000 de noi locuri de muncă au fost create pe piaţa muncii în luna septembrie a acestui an, numărul fiind în creştere cu 26% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, potrivit datelor furnizate de o companie de profil din România. Vorbim de o creştere inclusiv faţă de 2019, cu 19 procente, an în care, aşa cum ştim, piaţa muncii trecea printr-un adevărat boom.
Cele mai multe locuri de muncă disponibile în septembrie 2021 au fost publicate de angajatorii din Capitală (peste 16.000).
Creştere a ofertelor pe piaţa locurilor de muncă
Totodată, domeniile pentru care s-au căutat cei mai mulţi angajaţi au fost Retail, Transport/Logistică, Prestări servicii, Industria alimentară şi IT/Telecom, fiecare dintre acestea având deschise peste 4.000 de poziţii noi în luna septembrie.
În ceea ce priveşte cei mai căutaţi candidaţi de pe piaţa muncii, aceştia sunt, în continuare, absolvenţii cu studii superioare. Pentru aceştia, luna trecută au fost create aproape 29.000 de locuri de muncă. În plus, din totalul locurilor de muncă apărute în septembrie, 5,8% au fost remote, în creştere faţă de septembrie 2019, când acestea reprezentau doar 1,3% din întreaga ofertă de angajare şi chiar şi faţă de 2020, când totalizau 4,2% din numărul total de joburi.
Şi interesul candidaţilor pentru găsirea unui nou loc de muncă rămâne ridicat la început de sezon, joburile postate de către angajatori atrăgând, în total, peste 1.100.000 de aplicări din partea acestora. Observăm, de asemenea, un interes ridicat pentru joburile remote şi din partea candidaţilor, 12,8% dintre aplicări fiind pentru astfel de locuri de muncă, în creştere faţă de septembrie 2019 (când totalizau doar 1,3% din aplicări) şi chiar faţă de 2020 (când atrăgeau 9,6% din candidaturi). Pe de altă parte, interesul candidaţilor pentru joburile în afară rămâne scăzut (doar 1,2% din totalul de aplicări˝).
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰