Sărbătoare mare pentru credincioşi! Tradiţiile de Rusalii sunt păstrate cu sfinţenie de unii români
Este o zi importantă pentru credincioşi care, după slujba de la biserică, însoţesc alaiul de preoţi la procesiune. Slujitorii Domnului scot, apoi, icoanele din lăcaşul de cult şi, împreună cu localnicii, merg la cimitir să se roage pentru cei adormiţi.
Este o zi importantă pentru credincioşi care, după slujba de la biserică, însoţesc alaiul de preoţi la procesiune. Slujitorii Domnului scot, apoi, icoanele din lăcaşul de cult şi, împreună cu localnicii, merg la cimitir să se roage pentru cei adormiţi.
Cele mai frumoase straie populare sunt scoase la lumină în Baia Mare. Centrul oraşului a fost luat cu asalt de sute de credincioşi care au vrut să se roage în Duminica Rusaliilor.
Preoţi, studenţi sau elevi ai Seminarului Teologic Baia Mare, membri ai Ansamblului Naţional, dar şi credincioşi, cu toţii au participat la Procesiune, ritualul obişnuit în Duminica Rusaliilor.
Sute de credincioşi au mers la slujba de Rusalii şi la Dej.
Ceremonialul religios din seara de Rusalii este diferit de restul slujbelor. I se adaugă şapte rugăciuni, în timpul cărora se îngenunchează pentru prima dată, după Praznicul Învierii Domnului.
Temperaturile din termometre au ajuns la aproape de 30 de grade Celsius, ieri, dar enoriaşii nu s-au lăsat păgubaşi şi au stat până la finalul Procesiunii.
Şi credincioşii din Prundu Bârgăului, Bistriţa-Năsăud, au mers cu mic cu mare, de Rusalii, la biserică, îmbrăcaţi tot în costume populare.
Semnificaţia Rusaliilor sau a Duminicii Mari este Pogorârea Sfântului Duh pe pamant, spun bătrânii. Numele de Rusalii vine de la Rosalia, sărbatoarea romana a trandafirilor sau a rozelor, suprapusă cu sărbătoarea creştină. După slujba din biserică, preoţii scot icoanele afară şi pleacă, în pelerinaj, spre cimitirul din sat.
După ce trec prin patru porţi împodobite cu icoane şi covoare cu motive populare, sătenii ajung în cimitir. Aici aprind lumanari la mormintele celor dragi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰